Burse - Fonduri mutuale

Optimism şi la Bucureşti: Bursa revine pe creştere

Optimism şi la Bucureşti: Bursa revine pe creştere

Autor: Roxana Pricop

03.11.2011, 13:59 245

Bursa de la Bucureşti a avansat cu 0,20% în prima parte a zilei, pe un rulaj în scădere, evoluţia fiind susţinută de creşterile burselor externe, ca urmare a speranţelor investitorilor că o eventuală prăbuşire a guvernului Greciei ar asigura evitarea referendumului.

La ora 13:45, indicele BET, al celor mai lichide zece titluri, avansa cu 0,18%, iar acţiunile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,88% peste nivelul de la finalul şedinţei precedente.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a urcat cu 0,44%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, care reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi FP, a urcat cu 0,32%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24