Burse - Fonduri mutuale

Patriciu acopera pierderile de la Petromidia cu profitul VEGA

Patriciu acopera pierderile de la Petromidia cu profitul VEGA

Dinu Patriciu

28.03.2008, 18:23 18

Rompetrol SA (VEGA), parte a grupului Rompetrol, a inregistrat anul trecut un profit net la nivel consolidat pe IFRS de 265 mil. lei (79,4 mil. euro), de circa 14 ori mai ridicat decat cel realizat in 2006, datorita operatiunilor imobiliare. IFRS sunt standardele internationale de calitate.
Rompetrol Rafinare (RRC), principala companie a grupului Rompetrol, care opereaza rafinaria Petromidia, a raportat pe anul trecut pierderi consolidate de circa
43 mil. euro.
Profitul VEGA s-a datorat aproape integral reevaluarii activelor societatii si filialelor companiei, care au in principal activitati in domeniul imobiliar.
Din aceasta cauza, actionarii Rompetrol SA nu pot beneficia direct de castigul realizat de companie decat in masura in care aceasta valorifica terenurile din patrimoniu.
Activele imobilizate ale Rompetrol SA au urcat anul trecut cu 258,1 mil. lei (77,3 mil. euro), reprezentand o crestere de 56% fata de anul precedent.
Activele nete ale societatii s-au dublat anul trecut, ajungand la 622,7 mil. lei (186,6 mil. euro). O contributie importanta au avut-o si achizitiile realizate in cursul anului trecut de compania Astra Investitii Imobiliare, la care Rompetrol SA detine 83,91% din actiuni, a pachetelor majoritare de actiuni a doua companii imobiliare Alpha Constructii si Investitii Imobiliare, respectiv Alpha Construct, care detin importante terenuri in Bucuresti si provincie, se arata in raportul anual al companiei.
Rompetrol SA mai controleaza indirect un pachet de 12,89% din actiunile Rompetrol Rafinare, participatie care valoreaza pe Bursa 201,5 mil. lei (54,3 mil. euro).
La ultimul pret de ieri, de 0,185 lei/actiune, valoarea de piata a Rompetrol SA este de circa 87 mil. euro.
Activitatea de rafinare, realizata prin intermediul rafinariei Vega, a adus companiei un castig net de 34,9 mil. lei (10,4 mil. euro). Activitatea de rafinare a adus companiei Rompetrol Rafinare o pierderi de 145,4 mil. lei (43,5 mil. euro).
Rafinaria Vega, care anul trecut a contribuit cu peste trei sferturi din cifra de afaceri a Rompetrol Vega, a fost vanduta la finele anului trecut catre Rompetrol Rafinare in schimbul sumei de 103 mil. lei (31 mil. euro).
In aceste conditii, principalele domenii de activitate ale Rompetrol SA constau in activitatea de foraj, cea de prospectiuni seismice si productia de bitum polimerizat, aceasta din urma fiind pusa in functiune anul trecut.
Afacerile diviziei de foraj au urcat anul trecut cu 40%, iar profitul inregistrat din aceasta activitate aproape s-a dublat in aceeasi perioada.
In 2008 se va executa un program de prospectiuni seismice pe o suprafata concesionata de 230 km aferenta zonelor Gresu, Nereju si Focsani.
Grupul Rompetrol, inregistrat in Olanda, preluat anul trecut de KazMunaiGaz, controleaza circa 82,3% din actiunile companiei.
Senatorul UDMR Verestoy Attila a fost raportat la inceputul lunii trecute cu o participatie de 5% din actiunile VEGA.

200 de statii Rompetrol la sate
Rompetrol va construi in acest an peste 200 de statii mobile Expres, pentru deservirea zonelor rurale, zone care detin o pondere de 35% din consumul total de carburanti din Romania, a declarat ieri presedintele grupului, Dinu Patriciu. El a aratat ca in mediul rural, si in Transilvania in special, veniturile populatiei sunt in crestere, 64% din gospodariile rurale avand peste 200 de euro venit financiar pe luna, iar 34% din gospodarii detin un autoturism. Anul trecut, Rompetrol a construit 70 de statii Expres. Patriciu a afirmat ca statiile mobile vor reprezenta in acest an circa 20% din volumul total de desfacere al Rompetrol. Omul de afaceri a mai precizat ca grupul Rompetrol are ca prioritate descoperirea de energii alternative, motiv pentru care a investit deja zeci de milioane de euro in acest domeniu. "Este o absoluta prioritate nu numai pentru Rompetrol, ci si pentru mine personal. Eu ma ocup de aceasta chestiune, am investitii in energia alternativa, in energie eoliana. Incerc sa dezvolt astfel de proiecte. Am investit cateva zeci de milioane de euro in acest domeniu, intr-o companie care fabrica mori de vant", a afirmat Patriciu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO