• Leu / EUR4.8909
  • Leu / GBP5.7696
  • Leu / USD4.7450
Burse - Fonduri mutuale

Pieţele internaţionale reacţionează la inflaţia record din SUA: Acţiunile europene scad cu 0,7%, iar marii indici bursieri intră în teritorii negative. La Bucureşti, BET are minus 0,5%

Pieţele internaţionale reacţionează la inflaţia record din SUA: Acţiunile europene scad cu 0,7%, iar marii indici bursieri intră în teritorii negative. La Bucureşti, BET are minus 0,5%

Inflaţia din Statele Unite a crescut cu 7,5% în ianuarie, cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani

Autor: Eduard Ivanovici

11.02.2022, 15:32 348

Acţiunile globale înregistrează scăderi vineri, 11 februarie, după ce datele privind preţurile de consum din Statele Unite au surprins, în ianuarie, cea mai ridicată inflaţie din ultimii 40 de ani, relatează Business Insider.

Informaţiile alimentează astfel temerile conform cărora Rezerva Federală (banca centrală din SUA) ar fi monitorizat prea încet evoluţia preţurilor, forţându-i astfel pe investitori să renunţe la unele active de risc, precum acţiunile sau criptomonedele.

Indicele american al preţului de consum, folosit pentru a măsura o serie de produse şi servicii de bază, a crescut cu 7,5% între ianuarie 2021 şi ianuarie 2022, potrivit datelor publicate joi. Procentul s-a încadrat peste media estimărilor lansate de analişti – 7,3% – şi a marcat cel mai ridicat nivel din 1982, fapt reflectat şi în dinamica de ieri a marilor indici americani.

Indicele MSCI Global se deprecia cu 2,9% la ora redactării ştirii, în timp ce contractele futures pe Dow Jones, Nasdaq şi S&P 500 afişau scăderi de 0,25%, 0,3%, respectiv 0,26%.

În Europa, indicii FTSE 100 din Londra şi DAX 30 din Frankfurt erau pe minus cu 0,65%, respectiv 0,35%, iar indicele Stoxx 600, care urmăreşte activitatea a 600 de acţiuni din economii precum Norvegia, Austria, Germania, Belgia şi Marea Britanie, suferea un declin de 0,7%, potrivit MarketWatch.

Economia britanică a crescut cu 7,5% în 2021, cel mai accelerat ritm din 1941 încoace. În decembrie, produsul intern brut din Regatul Unit a înregistrat un minus de 0,2% faţă de luna precedentă, în timp ce analiştii estimau o scădere de 0,6%.

BET, indicele de referinţă al Bursei de Valori Bucureşti, scădea cu 0,5% la ora 15:20, arată datele BVB.

De-a lungul pieţei crypto, al cărui nivel de corelare cu acţiunile americane a crescut constant în lunile luni, Bitcoin şi Ethereum se depreciau cu 3%, respectiv 4,6%. XRP şi Solana erau pe minus cu 8%, respectiv 6%.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8909
Diferență: -0,3687
Ieri: 4.9090
Azi: 4.7450
Diferență: -0,0926
Ieri: 4.7494
Azi: 5.7696
Diferență: -0,5858
Ieri: 5.8036
Azi: 5.0380
Diferență: -0,1783
Ieri: 5.0470