Burse - Fonduri mutuale

Porumboiu va încasa dividende de 1,4 mil. lei de la Comcereal Vaslui

Autor: Andrei Chirileasa

26.04.2012, 20:28 605

Omul de afaceri Adrian Porumboiu, proprietarul grupului de firme Racova cu activităţi în agricultură şi în industria alimentară, va încasa dividende în valoare de 1,43 mil. lei (326.000 de euro) de la Comcereal Vaslui, cea mai mare companie a grupului.

Adrian Porumboiu este finanţatorul clubului de fotbal FC Vaslui.

Comcereal Vaslui a înregistrat anul trecut afaceri de 187 mil. lei (44 mil. euro), în creştere cu 2,3% faţă de 2010, şi un profit net de 6,06 mil. lei (1,43 mil. euro).

Compania va distribui dividende în valoare de 1,7 mil. lei. Porumboiu deţine prin intermediul Racova 84,3% din acţiunile Comcereal. Principalul acţionar minoritar este Adrian Andrici, unul dintre cei mai puternici investitori de pe bursă, care a cumpărat anul trecut un pachet de 5,2% din acţiuni.

Comcereal Vaslui are în prezent o capitalizare de 44 mil. lei (peste 10 mil. euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO