Piaţa locală de capital a închis sesiunea de tranzacţionare de marţi, 19 septembrie cu un nou maxim istoric prin prisma indicelui de referinţă BET, ajuns la 14.323 de puncte, după un plus de 1,02%, conform datelor BVB.
De altfel, indicele principal al Bursei de la Bucureşti se află pe un trend ascendent în ultimele două săptămâni, înregistrând opt recorduri în zece şedinţe. Luni, când pieţele externe au afişat pierderi pe fondul poziţionării investitorilor cu privire la deciziile băncii centrale americane Fed, BET a urcat cu 0,3%.
Evoluţia benchmark-ului vine şi în contextul în care se apropie data plăţii dividendelor de 9,3 miliarde de lei ale Fondului Proprietatea, mai exact pe 29 septembrie. Unii analişti sunt de părere că o parte din dividendele istorice distribuite de emitent se vor întoarce în piaţă şi vor genera astfel o nouă serie de creşteri la BVB.
Marţi, cele mai ridicate evoluţii din BET au fost afişate de Fondul Proprietatea (5,8%), TeraPlast (3,9%), BVB (3,3%), Banca Transilvania (2,7%), Transelectrica (2,5%), Hidroelectrica (1,1%), Transgaz (1,1%) şi MedLife (1%).
În afară de indicele consultativ BETAeRO, pe minus cu 0,15%, toţi ceilalţi indici de la BVB au încheiat şedinţa „pe verde”, de la 0,4% pe indicele companiilor din energie şi utilităţi BET-NG la 1,8% în cazul BET-FI, unde sunt incluse societăţile de investiţii financiare şi FP.
De asemenea, toţi indicii pieţei locale sunt pe plus anul acesta. Cele mai mici creşteri sunt afişate de BETAeRO (9,4%) şi BET-FI (9,1%). La polul opus se situează BET-TR (27,3%), unde sunt incluse dividendele atribuite investitorilor, şi BET-NG (25%). BET s-a apreciat cu 22,8% anul acesta.
După o lichiditate de 92 de milioane de lei luni, valoarea tranzacţiilor a ajuns marţi la 66,35 milioane de lei, minus 28%.