Burse - Fonduri mutuale

Vanzatori putini, cumparatori si mai putini

30.09.2003, 00:00 14

Indicele BET al celor mai importante companii de la Bursa a urcat la inceputul saptamanii cu 0,5%, dar brokerii sunt de parere ca tendinta din ultimele zile este una descendenta. De vina ar putea fi cresterile asteptate der multi dintre investitori pentru luna septembrie, dar care se lasa inca asteptate.
"O parte a investitorilor au cumpatat actiuni pe termen scurt mizand pe o crestere rapida. Acum insa, cand s-a dovedit ca ascensiunea cotratiilor nu a venit, pe piata sunt mai multi vanzatori decat cumparatori," a comantat Alin Brendea, director de operatiuni la Prime Transaction.
Tranzactiile de la Bursa au insumat ieri de doar 13,8 miliarde de lei, una din cele mai mici valori din ultima luna. Cea mai mare companie cotata Petrom a fost suspendata de la tranzactionare, urmand a fi reluata azi. Brokerii nu se asteapta la evolutii spectaculoase dupa comunicatul de vineri al Ministerului Economiei si Comertului privind viitoarea majorare de capital. "Sunt foarte multe necunoscute in ceea ce priveste majoarea de capital de la Petrom care va insoti privatizarea. Din acest punct de vedere sunt sanse bune ca pretul actiunilor sa ramana la valorile de la finalul saptamanii trecute," a spus Brendea.
Actiunile Impact vor fi suspendate incepand de azi de la tranzactionare pentru operarea in registrul actionarilor a ultimei majorari de capital. Actionarii inscrisi in registru la data de referinta urmeaza sa primeasca 18 actiuni noi pentru fiecare 100 de actiuni detinute. Cotatia Impact a coborat ieri pana la 4.400 lei/actiune, dar a revenit la final la valoarea de vineri, 4.450 lei/actiune.
Cele mai tranzactionate actiuni de pe piata au fost cele ale Bancii Transilvania, cu tranzactii in valoare de 2,8 miliarde de lei. La fel ca in cazul Impact cotatia a coborat pana la 3.600 lei/actiune, dar a revenit la final la 3.650 lei/actiune, fara nici o modificare fata de valoarea anterioara.
Actiunile Bancii Ronmane pentru Dezvolatre s-au mentinut in intervalul in care evoluat in ultimele saptamani. Actiunile bancii au castigat ieri 1,2% fata de pretul anterior si au ajus la inchidere la 17.400 lei/actiune, care a fost si maximul zilei. Valoarea operatiunilor a fost de 1,3 miliarde de lei.
Actiunile combinatului chimic Azomures au avut ieri o tendinta ascensdenta, ajungand la 1.950 lei/actiune, Pretul a fost cu 1,6% mai mare fata valoarea anterioara. Valoarea operatiunilor a depasit cu putin 0,5 miliarde de lei.



Timisoara, de maine la Bursa
Obligatiunile municipale Timisoara vor putea fi tranzactionate incepand de maine la Bursa de Valori Bucuresti. Numarul obligatiunilor municipale listate la Bursa va ajunge astfel la opt. Obligatiunile Timisoara sunt primele titluri de acest fel in cazul carora oferta primara s-a derulat prin intermediul Bursei. Valoarea totala a obligatiunilor este de 100 miliarde de lei. Imprumutul va fi rambursat in trei rate egale, ultima din aceatea urmand a fi platita in iunie 2005.



Piata Rasdaq: Argus, din nou in scadere
Actiunile producatorului de ulei Argus Constanta au inregistrat o noua scadere a cotatiei medii in prima sedinta de tranzactionare a saptamanii. Tendinta descendena a pretului actiunilor Argus s-a oprit la fel ca si saptamana tracuta la 200.000 lei/actiune.
Scaderea survine unei majorari de capital in cadrul careia actionarii au beneficiat de o actiune gratuita pentru ficare trei actiuni detinuta, dar si rezultatelor financiare slabe raportate de Argus la finalul primului semestru. Ieri s-au derulat 13 operatiuni in valoare de 274 milioane de lei.
Cea mai importanta variatie de pret intre companiile listate la categoria I a Bursei Electronice RASDAQ a fost scaderea de 4% a actiunilor Rompetrol SA (Vega). Pretul minim, atins la finalul zilei a fost de 430 lei/actiune. Valoarea celor patru tranzactii a fost de doar 50 milioane de lei. Actiunile Rompetrol Rafinare (Petromidia) au inregistrat tranzactii in valoare de 139 milioane de lei, dar pretul nu a o modificare semnificativa fata de valoarea anterioara. Cele mai multe dintre actiuni s-au transferat la 40.000 lei/actiune.
Actiunile producatorului de mase plastice Napochim Cluj au atins un nou maxim istoric pe fondul celei mai mari valori a tranzactiilor din ultimul an. S-au transferat actiuni in valoare de 290 milioane de lei, iar pretul a ajuns pana la 900 lei/actiune. Cotatie medie a urcat cu 24% fata de valoarea anterioara.
Cele mai tranzactionate actiuni de pe piata au fost cele ale Avicola Buftea, care au inregistrat trei operatiuni in valoare de 300 milioane de lei. Pretul a ramas la 25.000 de lei, identic cu cotatia precedenta.
Valoarea totala a tranizactiilor de ieri a fost de doar 2,7 miliarde de lei, in conditiile in care nu s-au inregistrat tranzactii speciale sau incheieri ale unor oferte publice. Indicele general al pietei, RASDAQ-C a pierdut aproape 1% fata de finalul saptamanii trecute. Scaderea s-a resimtit si in evolutia indicilor RAQ-I si RAQ-II, care urmaresc actiunile listate la cale doua categorii ale RASDAQ. vlad.nicolaescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO