Business Construct

My Dream Pipera a fost „lichidat“

My Dream Pipera a fost „lichidat“

Dezvoltatorul acumulase datorii de 17 mil. euro după ce a reuşit să vândă doar 44 din cele 173 de apartamente construite în cadrul proiectului

24.05.2011, 23:20 1721

Cea mai mare tranzacţie cu locuinţe de la începerea crizei afost parafată în Bucureşti, unde a fost organizată licitaţia devânzare a unui portofoliu de 129 de apartamente din cadrulansamblului rezidenţial My Dream Residence din Pipera, dezvoltat defirma Plus Development, intrată în insolvenţă.

Trei potenţiali cumpărători au licitat pentru apartamente, darşi pentru 98 de boxe, 210 locuri de parcare, spaţii comerciale şi opiscină, iar preţul de adjudecare a portofoliului a crescut de la15,3 milioane de euro la 16,74 milioane de euro, potrivit firmeiBDO Business Restructuring, administratorul judiciar al firmei PlusDevelopment.

BDO nu a făcut public numele cum­părătorului până la datatransmiterii revistei în tipar, dar jucătorii din piaţa imo­biliarăafirmă că în spatele SRL-ului care a cumpărat apartamentele s-arafla tot Bank of Cyprus.

"Vom face public numele cumpără­torului după semnareacontractului de vânzare-cumpărare. Aceasta ar trebui să se întâmpleîn decurs de 15 zile lucrătoare", a declarat în ziua tranzacţieiGeanina Oancea, partener al BDO.

De la izbucnirea crizei puţini au fost investitorii care s-auîncumetat să cumpere pachete de apartamente în vederea vânzăriiulterioare. Printre aceştia se numără norvegienii de la RomaniaInvest, care au plătit în februarie 2010 cinci milioane de europentru 73 de apartamente din Bucureşti şi Braşov, sau fondulbritanic Tri Investments, care în 2009 a cumpărat două pachete decâte 69 de apartamente în proiectele Perla Residence din Pipera,respectiv Eminescu View.

Reprezentanţi ai celor două fonduri de investiţii au declarat cănu au cum­părat pachetul de apartamente din My Dream. Înainte decriză, investitorii străini cumpărau apartamente cu sutele învederea vânzării ulterioare, mizând pe continuarea creşteriipreţurilor.

În cazul My Dream, licitaţia a fost organizată pentru acoperireadatoriilor de 73 de milioane de lei (circa 17 mil. euro) acumulatede Plus Development, după ce firma a reuşit să vândă doar 44 dincele 173 de apartamente construite în cadrul proiectului.

Principalul creditor al companiei este Bank of Cyprus, care aveaîn vara anului trecut o expunere de circa 14 mil. euro pe acestproiect.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO