Business Construct

Nou CFO la Ambient Sibiu

27.10.2010, 23:33 106

Compania Ambient din Sibiu, unul dintre cei mai maridistribuitori de materiale de construcţii, l-a recrutat pe LiviuVoicu, 36 de ani, pentru poziţia de Chief Financial Officer (CFO).Anterior, Voicu a lucrat ca director financiar adjunct în cadrulA&D Pharma, cel mai mare grup din industria farmaceuticălocală, cu afaceri de peste o jumătate de miliard de euro.

Voicu va fi "responsabil de strategia financiară a companiei şi vasuperviza evoluţia ma­croeconomică a acesteia". Absolvent de ASE,Voicu este licenţiat şi în business management în cadruluniversităţii Luther College din SUA. Cu o experienţă de peste 14ani în domeniul financiar, el şi-a început cariera în cadrulcompaniei de consultanţă şi audit Andersen, în care a continuat sălucreze ca senior auditor după preluarea acesteia de cătreErnst& Young (2002). Ulterior, s-a angajat în cadrul companieiAutomobile Bavaria ca manager financiar, iar din 2008 a lucrat încadrul grupului A&D Pharma, unde ultima poziţie ocupată a fostcea de director financiar adjunct.

Compania Ambient Sibiu, controlată de omul de afaceri Ioan Ciolan,a avut în 2009 unul dintre cei mai grei ani de la înfiinţare, dupăce veniturile au scăzut la 105 milioane de euro faţă de 231,5milioane de euro în 2008, în timp ce pierderile s-au adâncit la19,6 milioane de euro, valoare de două ori mai mare faţă de anulprecedent, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. Mai mult,acelaşi raport arată că pe parcursul anului trecut Ambient arenunţat la aproximativ 1.000 de angajaţi şi a rămas la sfârşitulanului cu un efectiv de 1.616 salariaţi. În prezent, Ambient deţineo reţea de 14 centre comerciale şi două depozite logistice. Printrecei mai importanţi jucători în distribuţia de materiale deconstrucţii se numără companii precum Arabesque, Praktiker,Dedeman, Romstal sau Bricostore.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO