Business Construct

Previziuni: Copper Beech: Inchirierile vor sustine piata

Previziuni: Copper Beech: Inchirierile vor sustine piata
27.10.2008, 14:17 12

Dezvoltatorul imobiliar Copper Beech, controlat de un grup de investitori britanici, considera ca pe termen mediu investitorii straini vor continua sa cumpere locuinte pentru ca vor recupera banii din inchirierea apartamentelor, o piata care acum este in crestere.
"Piata de inchirieri pentru apartamente noi nu este inca foarte dezvoltata, insa are un potential ridicat de crestere. Inchirierea apartamentelor va reprezenta o varianta profitabila de a recupera banii investiti, in conditiile in care vanzarile de locuinte vor stagna", afirma Diwaker Singh, presedintele si actio-narul companiei Copper Beech.
Compania va continua investitiile in valoare de 2,5 miliarde de euro anuntate pentru piata locala, care se vor concretize in constructia a circa 17.000 de locuinte, pentru ca "fundamentele pietei rezidentiale sunt puternice, iar locuinta nu este un lux in Romania, ci o necesitate", explica Singh.
Copper Beech este controlata de catre Singh si alti 22 de investitori de la Londra si detine in prezent 600 de hectare de teren in interiorul si in localitatile din jurul Capitalei, pentru care a platit din fonduri proprii circa 55 de milioane de euro, potrivit ultimelor date disponibile.
Copper Beech a obtinut anul acesta una dintre cele mai importante linii de creditare de pe piata imobiliara locala - 575 de milioane de euro de la BCR -, din care urmeaza a fi trasa prima transa pana la sfarsitul anului. "Nu suntem afectati de deprecierea monedei nationale, pentru ca am facut creditele in euro. Inca nu am extras prima transa din creditul BCR, insa reprezentantii bancii ne-au asigurat ca nu vor fi probleme in accesarea finantarii", explica Singh.
Potrivit lui, pe termen mediu bancile vor deveni mai selective si vor finanta doar dezvoltatorii care au o viziune pe termen lung.
Primul proiect al companiei, Blue Tower, se afla deja in constructie in cartierul Colentina, jumatate din apartamente fiind vandute catre fondul de investitii norvegian Romania Invest, ansamblul fiind precontractat in proportie de 80%.
Copper Beech are planuri pentru constructia a 17 ansambluri rezidentiale, dintre care doua proiecte vor fi de mari dimensiuni in localitati de la nord de Bucuresti, cu cate 5.000 de locuinte, unul destinat clientilor care isi permit locuinte de lux si unul cu locuinte "convenabile", care sa foloseasca materiale de constructii mai ieftine,cum ar fi lemnul.
Inchirierea apartamentelor va reprezenta o varianta profitabila de a recupera banii investiti, in conditiile
in care vanzarile de locuinte vor stagna.
Diwaker Singh, presedintele si actionarul companiei Copper Beech

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO