Business Construct

Unirii: Bucurestiul, fara "shopping street"

Unirii: Bucurestiul, fara "shopping street"

Bulevardul Unirii, doar pentru grafitti

22.02.2007, 19:49 105

Zona are ingredientele perfecte pentru a crea o artera de shopping, asa cum se intampla in marile capitale europene: pozitie centrala, acces facil, spatii generoase si vitrine largi. Insa Bulevardul Unirii are doar chirii specifice unui mall si trafic aproape inexistent.
O artera propice pentru restaurante si cafenele destinate turistilor care se duc sa viziteze Palatul Parlamentului, bulevardul nu este valorificat la potentialul pe care il ofera.
Spatiile de la parterul blocurilor dintre Piata Unirii si Piata Constitutiei fie sunt goale, fie sunt folosite pentru back-office sau activitati de nisa, la chirii intre 15 si 50 de euro pe metru patrat. "Spatiile existente nu ofera un mix de chiriasi atractiv, motiv pentru care consumatorii nu merg acolo doar pentru o locatie, alegand alta zona unde pot gasi mai multe servicii. Nu exista o sinergie a zonei care sa atraga publicul. Ca urmare, si retailerii au simtit asta. Deocamdata nu exista un stimulent puternic care sa atraga din Piata Unirii pana in Piata Constitutiei", spune Monica Barbu, senior retail broker al companiei de consultanta imobiliara Colliers.
Astfel, dinspre Piata Unirii, unul dintre cele mai cautate locuri din Bucuresti pentru cumparaturi, pana in apropierea Casei Poporului, traficul pietonal este aproape inexistent, motiv pentru care mai multe spatii sunt neutilizate. "Aceasta zona se preteaza companiilor a caror activitate nu depinde de vadul comercial. De exemplu banci, institutii financiare, showroom-uri auto sau magazine de mobila", spune Carmen Godeanu, senior broker la departamentul de spatii comerciale al Regatta.
Existenta unor spatii comerciale neutilizate contravine tendintei de pe piata, intr-un moment in care se investesc sute de milioane de euro pentru construirea unor noi spatii comerciale moderne, in care pozitionarea are un rol esential.
"Tinand cont de caracteristicile acestor spatii, ele se preteaza in special pentru servicii: cabinete medicale, servicii de avocatura, notariate, optica, agentii de turism, clinici medicale, asigurari sau magazine specializate, pentru comert de nisa", spune Florina Cojocari, senior broker al departamentului de retail al companiei de consultanta imobiliara Eurisko.
Unul dintre cei mai mari proprietari de spatii in zona este fondul de investitii New Century Holding, care controleaza 18 spatii comerciale intre cele doua piete, insumand circa 5.000 de metri patrati, care genereaza anual venituri din chirii de circa 1 milion de euro.
"Am avut numeroase proiecte de relansare a zonei prin atragerea unor restaurante, cafenele sau magazine care sa comercializeze branduri internationale, insa ne-am lovit de opozitia asociatiilor de locatari", spune Luminita Sirbu, director de marketing al firmei de consultanta United Capital, care se ocupa de inchirierea spatiilor controlate de NCH.
In momentul de fata majoritatea spatiilor din zona sunt ocupate pentru activitati de nisa, precum un magazin de prezentare de iahturi, sediul unei televiziuni, cabinete notariale, medicale sau de avocatura, precum si birouri de banci sau firme de asigurari. "17 din cele 18 spatii detinute in zona dintre Piata Unirii si Palatul Parlamentului sunt inchiriate la valori cuprinse intre 15 si 30 de euro/metru patrat, chiar mai mari in apropiere de Piata Unirii", a precizat Sirbu. Printre chiriasii spatiilor detinute de NCH se regasesc Emporiki Bank, Romexterra Bank, Romexterra Leasing sau reteaua de magazine de optica Opticris.
"Zona nu are vad comercial deoarece traficul pietonal este foarte redus, iar clientii de baza ai zonei, care ar trebui sa fie locuitorii de aici, sunt fie plecati, fie isi fac cumparaturile in alta parte", afirma reprezentantul Regatta.
Zona este zilnic traversata de mii sau chiar zeci de mii de masini insa, lipsa locurilor de parcare si trotuarele largi sunt doua dintre motivele care fac aceste spatii greu accesibile consumatorilor. "Nu cred ca exista cumparatori axati special pe acea zona, ci doar ", considera Ramona Dinu, directorul departamentului birouri si comercial al Neocasa.
Pe de alta parte, zona beneficiaza de un acces facil din orice parte a Bucurestiului, localizarea si structura spatiilor fiind aspecte care pot fi folosite pentru dezvoltarea acestei zone.
"Spatiile comerciale de pe Bulevardul Unirii sunt generoase, cu vitrine mari. O mai buna vizibilitate ar putea fi asigurata printr-o mai buna administrare a zonei verzi din fata magazinelor. Avantajele sunt amplasarea centrala si accesul extrem de usor din orice parte a orasului, tinand cont ca Piata Unirii beneficiaza de toate mijloacele de transport", spune si reprezentantul Eurisko. Diferente in utilizarea spatiilor exista si in cadrul bulevardului, in functie de apropierea de Piata Unirii sau partea pe care este pozitionat.
"Din punct de vedere comercial , zona scade treptat de la Piata Unirii catre Piata Constitutiei. Partea dreapta este mai dezvoltata decat partea stanga. Pe partea stanga sunt insiruite mai multe spatii comerciale libere, cu suprafete de peste 500 mp, necompartimentate", spune Dinu de la Neocasa.
Palatul Parlamentului este cel mai cautat obiectiv turistic din zona. Totodata, Primaria Sectorului 3 impreuna cu Primaria Municipiului Bucuresti au anuntat un proiect de modernizare a zonei, prin inlocuirea mobilierului stradal si amenajarea a 500 de locuri de parcare, in urmatoarele sase luni ale anului.
"Chiar daca centrul nou de afaceri s-a mutat mai spre nord, zona Unirii ramane un punct important pe harta business a Bucurestiului, mai ales in termeni de retail. Retail banking si numeroase alte activitati financiare isi gasesc inca aici o rentabilitate ridicata. Principalii clienti raman firmele cu sediul in vecinatate, dar si angajatii lor. Mai multe cladiri de birouri sunt situate in zona, aducand o cerere ridicata de servicii", afirma reprezentantul Colliers.
Putinele cafenele si restaurante din zona, aflate cu precadere in apropierea Pietei Unirii, au parte de un numar semnificativ de clienti, fapt ce indica totodata un potential crescut al zonei pentru acest gen de activitati.


Champs Elysee-ul din Micul Paris, fara trafic
Spatiile de la parterul blocurilor dintre Piata Unirii si Piata Constitutiei fie sunt goale, fie sunt folosite pentru back-office sau activitati de nisa, la chirii intre 15 si 50 de euro pe metru patrat.
Din punct de vedere comercial , zona scade treptat de la Piata Unirii catre Piata Constitutiei. Mai mult, partea dreapta este mai dezvoltata decat partea stanga. Pe partea stanga sunt insiruite mai multe spatii comerciale libere, cu suprafete de peste 500 mp, necompartimentate
Unul dintre cei mai mari proprietari de spatii in zona este fondul de investitii New Century Holding, care controleaza 18 spatii comerciale intre cele doua piete, insumand circa 5.000 de metri patrati, care genereaza anual venituri din chirii de circa 1 milion de euro.
Palatul Parlamentului este cel mai cautat obiectiv turistic din zona. Totodata, Primaria Sectorului 3 impreuna cu Primaria Municipiului Bucuresti au anuntat un proiect de modernizarea a zonei, prin inlocuirea mobilierului stradal si amenajarea a 500 de locuri de parcare, in urmatoarele sase luni ale anului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24