Business Hi-Tech

AIG scoate Bulgar Telecom de pe bursa din Sofia

04.09.2007, 18:03 17

NEF Telecom Bulgaria, o divizie a AIG Global Investment Group care a achizitionat de curand un pachet de actiuni majoritar la fostul monopol de stat BTC (Bulgaria Telecom), a anuntat ca va delista de la bursa operatorul de telefonie, scrie presa internationala, citand un document inaintat de catre NEF Telecom bursei din Sofia. Analistii se asteapta ca aceasta decizie sa aiba un impact minim asupra evolutiei bursei locale. Oficialii NEF au fost de acord sa rascumpere 28,8 milioane de titluri de la actionarii minoritari la pretul de 10,73 leva (5,48 euro) pe actiune. La sfarsitul celui de-al doilea trimestru fiscal, NEF Telecom a preluat o participatie de 90% la BTC, platind 10,7 leva (5,47 euro) pe actiune. Tranzactia a fost finalizata pe 17 august, actionarul majoritar al BTC - Viva Ventures - vanzand diviziei NEF Telecom participatia de 65% la operator. NEF Telecom a mai preluat si pachetele de actiuni de 9,26%, respectiv 15,74% a actionarilor minoritari Barclay's Bank si Landsbanki Luxemburg.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO