Business Hi-Tech

Apeluri de urgenta marca STS

12.03.2003, 00:00 15

Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS) va instala, opera, intretine si mentine sistemul national unic de apeluri de urgenta 112, potrivit unei hotarari de Guvern publicata recent, dupa ce Ministerul Comunicatiilor a anulat contractul incheiat cu consortiul canadian Romanian Public Safety (RPS). Rezilierea contractului a fost decisa ca urmare a neindeplinirii obligatiilor asumate de consortiu.
Directorul general al STS, Tudor Tanase, a declarat ca valoarea fondurilor necesare introducerii sistemului la nivel national va fi mai mica decat varianta propusa de RPS, care conform contractului incheiat cu MCTI in septembrie 2001 s-a obligat sa investeasca 42,5 milioane de dolari. "Dupa finalizarea unei analize pe care o vom realiza impreuna cu Ministerul Comunicatiilor vom putea cunoaste costurile introducerii sistemului 112 la nivel national. Termenul de finalizare a proiectului este de 18 luni de la data intrarii in vigoare a actului normativ", a afirmat Tanase.El a adaugat ca, pana la sfarsitul lunii iunie, sistemul 112 va fi disponibil la nivelul orasului Bucuresti, urmand ca peste alte doua luni, sa fie acoperite judetele Ialomita, Constanta, Prahova si Brasov.Sistemul national unic pentru apeluri de urgenta reprezinta o componenta importanta a obligatiilor serviciului universal, fiind prevazut si in una dintre Directivele semnificative pentru politicile sectorului de telecomunicatii din acquis-ul UE.Sistemul urmeaza sa fie construit prin crearea dispeceratelor integrate de urgenta si dotarea acestora cu un sistem operativ de telecomunicatii, destinat anuntarii, receptionarii, prelucrarii si transmiterii catre serviciile solicitate a apelurilor de urgenta, in mod centralizat si unitar.Sistemul va fi folosit si pentru coordonarea serviciilor specializate de interventie: politia, pompierii, ambulanta care au obligatia de a actiona in cazul apelurilor de urgenta. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24