Business Hi-Tech

Dezvoltatorul şi integratorul de soluţii software Senior Software a avut un profit net de peste 10 mil. lei în 2023, plus 44%, la afaceri nete de 55 mil. lei

DANIEL TOMA, CEO şi acţionar majoritar al Senior Software

DANIEL TOMA, CEO şi acţionar majoritar al Senior Software

Autor: Ioana Nita

22.05.2024, 12:00 166

Compania locală Senior Software, specializată în dezvoltarea şi integrarea de sisteme informatice pentru managementul afacerilor, a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri de 55 milioane de lei, în creştere cu 17% comparativ cu 2022, conform datelor disponibile pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Profitul net al companiei a înregistrat o creştere şi mai mare, de 44%, depăşind astfel pragul de 10 milioane lei în 2023. Astfel, 2023 este cel mai bun an din istoria companiei Senior Software, atât cifra de afaceri, cât şi profitul net fiind cele mai mari de la înfiinţarea businessului în 2003 şi până în prezent. În ceea ce priveşte resursele umane, Senior Software a avut în medie 189 de angajaţi anul trecut, cu 9% mai mult decât în 2022, potrivit aceleiaşi surse. 

În total, în cei peste 20 de ani de activitate, echipa Senior Software a implementat peste 500 de proiecte IT atât pe plan naţional, cât şi internaţional, compania furnizând soluţii software de business de tip ERP (Enterprise Resource Planning), BI (Business Intelligence), SCM (Supply Chain Management), MES (manufacturing execution system), soluţii de e-commerce, dar şi partea hardware necesară. Compania are un portofoliu de peste 500 de clienţi care activează în diferite industrii precum producţie, logistică şi transport sau e-commerce. Din totalul clienţilor săi, aproximativ 30% provin din domeniul producţiei, printre aceştia numărându-se jucători ca Torockoi – De Colţeşti, UrsPack, Ocean Fish şi SanoVita.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24