Business Hi-Tech

Fashion Days a vândut haine de 50 mil. euro

Fashion Days a vândut haine de 50 mil. euro

Autor: Adrian Seceleanu

17.06.2014, 00:03 2987

Retailerul online de îmbrăcăminte şi accesorii Fashion Days Shopping SRL, prezent pe piaţa din România şi în alte opt ţări europene, controlat din anul 2011 de grupul Naspers din Africa de Sud, a raportat anul trecut o cifră de afaceri de 48,6 mil. euro - în creştere cu 16%, şi o pierdere netă de 2,6 mil. euro - mai mare decât cea de  122.000 de euro din anul precedent, conform datelor de la Ministerul Finanţelor.

Numărul mediu de angajaţi ai companiei a crescut cu 88 de persoane, la 379, potrivit aceleiaşi surse. Compania – care are sediul central în Elveţia – nu oferă detalii despre structura încasărilor, astfel că nu este clar ce pieţe au generat veniturile de 49 mil. euro.

Fashion Days, care nu are magazine „clasice“, atrage comenzile prin pagina web dar şi prin aplicaţiile dedicate pentru smartphone-urile şi tabletele Apple. În primăvara acestui an 23% din comenzile Fashion Days erau generate de pe iPhone-uri, a declarat la evenimentul ZF Mobilio ’14 Cristina Popa, country manager al Fashion Days. Naspers mai controlează în România companii precum eMag, PayU, olx.ro sau Autovit.ro.