Special

Educaţie, stil de viaţă şi wellness. România, ultima în UE la educaţia digitală a adolescentelor. În 2023, ponderea tinerelor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 19 ani care au abilităţi digitale de bază sau peste nivelul de bază a fost de puţin peste 44%

Educaţie, stil de viaţă şi wellness. România, ultima...

Autor: Ramona Cornea

04.05.2024, 12:06 122

În 2021, ponderea lor era de aproape 47% ♦ Media Uniunii Europene a fost de 68% în 2023, iar 17 ţări membre depăşesc această valoare ♦ Cea mai mare pondere a fost înregistrată de Finlanda, de 96%.

România se află pe ultimul loc în clasamentul ţărilor membre ale Uniunii Europene după ponderea adolescentelor cu abilităţi digitale de bază sau peste nivelul de bază, arată datele de la Eurostat, oficiul european de statistică.

Astfel, în 2023, în România, ponderea tinerelor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 19 ani care au abilităţi digitale de bază sau peste nivelul de bază a fost de puţin peste 44%. În 2021, ponderea lor era de aproape 47%, conform sursei citate.

În 2023, 68% dintre fetele cu vârsta cuprinsă între 16 şi 19 ani din Uniunea Europeană posedau competenţe digitale de bază sau peste nivelul de bază, depăşind semnificativ ponderea în populaţia generală (56%).

Proporţia băieţilor din aceeaşi categorie de vârstă cu cel puţin abilităţi digitale de bază a fost puţin mai mică (65%). Pe grupele de vârstă, doar femeile sau bărbaţii cu vârste cuprinse între 20-24 şi 25 şi 34 au demonstrat ponderi mai mari, de până la 75%.

Cele mai mari procente de fete cu competenţe digitale de bază sau superioare au fost înregistrate în Finlanda şi Croaţia (96% fiecare) şi Cehia (95%). La polul opus, cele mai mici ponderi au fost raportate în România (44%), Germania (46%) şi Bulgaria (54%).

Fetele au depăşit populaţia generală în toate ţările, cu excepţia Germaniei, unde ponderea fetelor cu competenţe digitale a fost cu 6 puncte procentuale (pp) mai mică decât populaţia generală (46% faţă de 52%). În schimb, în Croaţia ponderea fetelor cu cel puţin abilităţi digitale de bază a fost cu 37 pp mai mare decât populaţia generală, discrepanţe similare fiind înregistrate în Lituania (33 pp) şi Malta (30 pp).

Fetele au depăşit populaţia generală în toate ţările, cu excepţia Germaniei, unde ponderea adolescentelor cu competenţe digitale a fost cu 6 puncte procentuale (pp) mai mică decât populaţia generală (46% faţă de 52%). În schimb, în Croaţia, ponderea fetelor cu cel puţin abilităţi digitale de bază a fost cu 37 pp mai mare decât populaţia generală, discrepanţe similare fiind înregistrate în Lituania (33 pp) şi Malta (30 pp). 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels