Business Hi-Tech

Licitaţia de la ANCOM: statul nu a atras niciun jucător nou. “Meciul” se joacă între 2K Telecom, Cosmote, Orange, RCS şi Vodafone

Licitaţia ANCOM se "joacă" între 2K Telecom, Cosmote, Orange şi Vodafone. Atragerea unui nou jucător pe piaţă, un eşec

Autor: Adrian Seceleanu

14.08.2012, 15:23 608

Cea mai mare vânzare de licenţe de comunicaţii mobile din istoria României nu a atras nicio companie sau grup de telecomunicaţii care să nu fie deja prezent pe piaţa locală, chiar dacă la începutul anului oficiali din mai multe instituţii ale statului afirmau că unul dintre obiectivele "competiţiei" este atragerea unor jucători noi, care să dinamizeze competiţia.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), instituţia care organizează licitaţia, a anunţat astăzi că a primit cinci dosare de candidatură, fără a anunţa şi numele companiilor care le-au depus. Însă, doi operatori au anunţat deja public că au depus o ofertă - este vorba de Cosmote şi 2K Telecom, iar ceilalţi trei sunt fără dubiu Orange, RCS&RDS şi Vodafone - care şi-au exprimat ferm, anterior, intenţia de a participa la competiţie.

În luna martie, secretarul de stat la Ministerul Comunicaţiilor Marius Fecioru declarase pentru Ştirile Pro TV că grupuri mari din industria telecom cu care a avut discuţii ar fi interesate să participe la licitaţia din România.
"China Mobile, AT&T, M3 Group şi Telenor şi-au manifestat interesul de a intra pe piaţă", a declarat atunci Fecioru.

El a sugerat că statul român şi-ar dori noi operatori de telefonie mobilă pe piaţă în condiţiile în care "jucătorii mari" s-au "obişnuit parcă" între ei astfel că preţurile nu sunt atât de mici pe cât ar putea fi.

"Statul îşi doreşte ca astfel să mărească concurenţa de pe piaţă, unde marii jucători parcă s-au obişnuit unii cu ceilalţi. Aducerea unui nou operator ar avea drept consecinţă preţuri scăzute la factura de mobil şi încasări mai mari pentru stat din licenţele de folosire a frecvenţelor", a spus oficialul ministerului.

Mesajul a fost întărit şi în cadrul unei conferinţe organizată în martie la Bucureşti de o asociaţie formată de Cosmote, Orange şi Vodafone - la care subiectul licitaţiei a fost dezbătut şi în prezenţa reprezentanţilor ANCOM, Consiliului Concurenţei şi Ministerului Comunicaţiilor dar şi a unor executivi din top managementul grupurilor Deutsche Telekom, France Telecom şi Vodafone
Atunci, reprezentanţii statului au spus că ar dori să aibă un nou intrat pe piaţă, care să dinamizeze competiţia. "Am dori să existe un nou intrat pe piaţă, pe lânga cei patru operatori deja existenţi. Nu ar fi bine să fie un joc doar între cei prezenţi. Trebuie făcut orice pentru a stimula intrarea unor noi operatori", a spus Valentin Mircea, vicepreşedinte al Consiliului . "Nimic nu ne împiedică să facem cunoscută licitaţia şi să încercăm să aducem un nou potenţial jucător", spunea Fecioru.

În cadrul conferinţei, reprezentanţii Cosmote, Orange şi Vodafone dar şi ai grupurilor de comunicaţii Deutsche Telekom, France Telecom şi Vodafone Group au avertizat că tarifele mici şi mediul impredictibil nu fac din România un punct de atracţie pe harta marilor companii de profil. Comentariile privind lipsa de predictibilitate, care au fost făcute înainte căderii Guvernului Boc, vizau regulile de la licitaţia de spectru radio.
În competiţia care va avea loc luna viitoare rămân astfel 2K Telecom - o companie fondată de antreprenorul local Sebastian Ghiţă, RCS&RDS - cea mai mare companie telecom deţinută de un român şi subsidiarele locale ale unora dintre cele mai mari grupuri de comunicaţii din lume: Cosmote - parte a grupului elen OTE, care la rândul său e controlată de Deutsche Telekom, Orange România - parte a France Telecom şi Vodafone - parte a grupului britanic Vodafone.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO