Listarea Facebook

Facebook, în pragul corigenţei pe bursă, după o nouă notă proastă de la analiştii Bernstein

Facebook, în pragul corigenţei pe bursă, după o nouă notă proastă de la analiştii Bernstein

Autor: Vlad Popescu - Mediafax

05.06.2012, 10:21 1605

Facebook a închis luni pe piaţa Nasdaq la 26,9 dolari, cel mai redus preţ de la listarea companiei, pe 18 mai, când a debutat la 38 de dolari.

Astfel, acţiunile reţelei au scăzut cu 29% de la oferta publică iniţială.

"Este dificil de argumentat în favoarea deţinerii acţiunilor Facebook astăzi", comentează analiştii Bernstein într-un raport.

La momentul listării, Morgan Stanley şi celelalte bănci de investiţii care au pregătit oferta publică au stabilit un preţ la care capitalizarea companiei era de 104,2 miliarde dolari, de peste 107 ori profitul din ultimele 12 luni, faţă de un raport de sub 20 în cazul unor nume grele precum Apple sau Google.

Facebook şi Morgan Stanley au fost criticate dur de către investitori pentru creşterea preţului şi a volumului acţiunilor scoase pe piaţă la câteva zile înaintea ofertei publice.

Evoluţia afacerilor de advertising ale Facebook, principala sursă de venituri petnru companie, nu ţine pasul cu creşterea bazei de utilizatori, tot mai mulţi dintre aceştia accesând reţeaua de socializare de pe smartphone-uri sau tablete, segment unde compania nu are încă o strategie de publicitate bine pusă la punct.

Astfel, încetinirea creşterii veniturilor pe termen scurt va alimenta neîncrederea investitorilor în perspectivele de viitor ale companiei, însă situaţia ar putea reprezenta numai un regres temporar dacă Facebook va reuşi să îmbunătăţească şi maximizeze monetizarea bazei de utilizatori atât pe platforme tradiţionale, cât şi pe dispozitive mobile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO