Business Hi-Tech

Microsoft renunta la digitalizarea cartilor

26.05.2008, 19:34 15

Compania americana Microsoft, cel mai mare producator de software din lume, a renuntat la serviciul online care permitea utilizatorilor sa citeasca anumite carti in versiune digitala, cedand in fata rivalului Google, scrie Bloomberg.
Aceasta decizie va permite gigantului american sa se concentreze pe alte tipuri de programe web, precum serviciul de informare privind transportul aerian, Live Search Forecast sau Windows Live Cashback, a precizat Satya Nadella, senior vicepresident in cadrul companiei.
Saptamana trecuta, compania din Redmond a lansat serviciul Windows Live Cashback, ce returneaza clientilor o parte din banii folositi pentru a cumpara diverse produse, insa doar daca acestea sunt identificate prin intermediul motorului de cautare Windows Live.
Microsoft a inceput sa reproduca editii digitale ale unor carti incepand cu decembrie 2006 si a incheiat ulterior contracte cu diversi publisheri pentru a avea acces la cartile acestora. Astfel, intiativa Microsoft a transpus in varianta digitala peste 750.000 de carti si a indexat aproximativ 89 de milioane de articole.
Pretul actiunilor companiei din Redmond a scazut cu 42 de centi, ajungand la 28,05 dolari (17,79 euro) per actiune pe bursa din New York. In decursul acestui an, cotatia titlurilor companiei s-a depreciat cu 21%.
Clifford Guren, directorul executiv al departamentului de publicatii al Microsoft, a precizat ca site-ul de cautare pentru carti al Microsoft nu dispunea de destui utilizatori pentru a justifica investitia companiei.
Desi reprezentantii Google nu au precizat cum intentioneaza sa obtina profit pe segmentul cartilor digitale online, o posibilitate preconizata este aceea a afisarii de reclame alaturi de rezultatele cautarii sau partajarea profitului rezultat din vanzarea acestor carti.
Editurile ar fi preferat ca Microsoft sa continue proiectul sau deoarece eforturile acestora de transpunere a cartilor in format digital sunt incomparabil mai slabe decat cele ale Google, a declarat Jim Milliot, redactor al revistei Publisher Weekly.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO