Business Hi-Tech

Nokia a lansat un schimb de acţiuni pentru preluarea Alcatel-Lucent, de 15,6 miliarde de euro

Nokia a lansat un schimb de acţiuni pentru preluarea...

Autor: Anca Dumitrescu

18.11.2015, 14:33 484

Tentativa Nokia de a crea un producător major de echipamente destinate companiilor de telecomunicaţii şi furnizorilor de servicii de Internet are loc pe fondul concurenţei provenite din partea unor noi producători, precum grupul chinez Huawei Technologies, relatează MarketWatch.

Un alt producător important de echipamente pentru telecomunicaţii, compania suedeză Ericsson, a anunţat în această lună că lucrează la formarea unei alianţe cu Cisco Systems.

Directorul general al Nokia, Rajeev Suri, a declarat într-un interviu că alianţa dintre Ericsson şi Cisco este un semn că oferta de fuziune cu Alcatel-Lucent este o decizie corectă.

"Anunţul este o validare a strategiei noastre", a spus Suri.

Ca şi Ericsson, Nokia trebuie să îşi diversifice sursele de venituri dincolo de clienţii de bază, reprezentaţi în mare parte de operatori de telecomunicaţii, către companii mari din afara sectorului respectiv, precum companii aeriene, petroliere şi auto, dar şi poliţie şi servicii de urgenţă.

Nokia a redus costurile şi a vândut active în ultimii ani, inclusiv divizia de telefoane mobile, pentru a se concentra pe producţia destinată reţelelor wireless.

În prezent, Nokia îşi extinde din nou portofoliul prin adăugarea de produse stabile ale Alcatel-Lucent, între care routere şi separatoare utilizate în construcţia reţelelor.

Oferta în acţiuni avansată de Nokia pentru preluarea Alcatel-Lucent a fost aprobată de autorităţile de reglementare. Dacă un număr suficient de acţionari ai Alcatel-Lucent acceptă propunerea, acordul va mai avea nevoie doar de acordul acţionarilor Nokia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO