Business Hi-Tech

Orange: EeePC a urcat pe locul II in topul vanzarilor de laptopuri

06.08.2008, 19:28 16

Mini-laptopul Asus EeePC 901 este al doilea cel mai bine vandut computer portabil din oferta companiei Orange Romania, cel mai mare operator de telefonie mobila de pe piata locala. La jumatatea lunii iulie, Orange a anuntat ca accepta precomenzi pentru laptopul EeePC, care este disponibil pe piata locala din 28 iulie, la pretul de 355 de euro (TVA inclusa), impreuna cu un abonament de internet nelimitat pe doi ani. "Instrumentul de precomanda s-a dovedit a fi foarte util pentru clientii Orange, comenzile facute prin intermediul paginii web influentand masiv vanzarile modelului Asus EeePC 901, care s-a clasat pe locul al doilea in topul vanzarilor de laptopuri cu abonamente de internet in luna iulie, desi a devenit disponibil comercial din 28 iulie", a declarat pentru ZF Claudiu Sociu, Data Proposition Manager al Orange Romania. El nu a oferit o valoare exacta a numarului de unitati comercializate, dar a precizat ca vanzarile de laptopuri cu abonamente la internet in luna iulie aproape s-au dublat comparativ cu iunie. Orange distribuie in exclusivitate Asus EeePC timp de trei saptamani in magazinele proprii. Pretul modemului de acces la internet este de 1 euro, in timp ce abonamentul Internet Unlimited Start costa 12 euro pe luna, ceea ce inseamna ca utilizatorii vor plati inca 289 de euro pe parcursul celor doi ani de abonament. Orange mai are in oferta alte patru modele de computere portabile, printre care se numara si Apple MacBook Air, disponibil pentru 1.689 de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO