Business Hi-Tech

Silicon Valley: cea mai mare rata a somajului din ultimii 20 de ani

12.11.2002, 00:00 13

Rata somajului in celebra regiune  a superspecialistilor in tehnologia informatiei, Silicon Valley, a ajuns la 7,9%, cel mai mare nivel atins dupa 1983, conform SiliconValley.com. Numarul celor ramasi fara loc de munca se ridica in prezent la aproximativ 80.000 de oameni, iar concedierile continua din cauza problemelor inregistrate in industria IT.
Problema cea mai mare, spun analistii, rezida in faptul ca sunt prea multi specialisti in regiune. "Candidatii nu mai au nici macar posibilitatea sa negocieze cu angajatorii, pentru ca sunt atatia oameni care cauta de lucru", spune Michael Reid, director al unei agentii de recrutare din San Francisco. "Sunt atat de multi oameni care cauta o slujba incat daca ai nevoie de serviciu trebuie sa cunosti pe cineva care sa te recomande, altfel nici nu se uita la tine", a explicat unul dintre someri.
Unul dintre motivele care au dus la sporirea somajului este si faptul ca industria IT a avut de suferit din cauza scaderii cererii la nivel national. "Singurul sector din economie in care nu s-au inregistrat investitii spectaculoase este domeniul IT", apreciaza Doug Henton, presedintele Collaborative Economics. "Toata lumea se intreaba cand vor incepe companiile sa investeasca mai multi bani pentru tehnologie", a precizat el.
Situatia s-ar putea imbunatati anul viitor, spun analistii. Sarbatorile de iarna vor aduce mai mult ca sigur noi locuri de munca sezoniere, iar cheltuielile legate de industria IT vor creste. In ultima luna au aparut numai 700 de posturi noi in Silicon Valley. "Cred ca este o evolutie pozitiva. Cam subtire, dar pozitiva", a declarat un oficial de la o agentie de plasare a fortelor de munca.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO