Business Hi-Tech

Softelligence: Platforma Fintech-OS va genera circa 2,5 milioane de euro anul viitor. Ne uităm la Marea Britanie şi Europa de Est pentru extindere

TEODOR BLIDĂRUŞ, managing partner în cadrul Softelligence: Anul viitor vom investi peste un milion
de euro pentru dezvoltarea Fintech-OS

TEODOR BLIDĂRUŞ, managing partner în cadrul Softelligence: Anul viitor vom investi peste un milion de euro pentru dezvoltarea Fintech-OS

Autor: Ioana Nita

30.11.2016, 00:05 612

Softelligence, furnizorul local de soluţii software de business, a lansat oficial plat­forma Fintech-OS dedicată industriei finan­ciare, aceasta urmând să genereze în 2017 venituri de peste 2,5 mil. euro, mai mult decât dublu faţă de anul acesta, odată cu ex­tinderea pe pieţele externe. În pri­mele zece luni ale anului, Softelligence a înre­gistrat venituri totale de circa 3 mil. euro, cu peste 50% mai mult faţă de întreg anul trecut, urmând să încheie 2016 cu afaceri de peste 3,5 mil. euro.

„Anul acesta o să închidem cu venituri de peste un milion de euro generate de platforma din Fintech-OS. Ne aşteptăm la o creştere foarte accelerată, de circa 200-300% anual, ceea ce înseamnă că în 2017 Fintech-OS ne va aduce peste 2,5 milioane de euro. Ţinta pentru anul viitor este să ne extindem în ţările din Europa de Est, precum şi în Marea Britanie, unde avem deja clienţi şi unde suntem în discuţii cu companii din top 10  jucători din industria financiară“, a declarat Teodor Blidăruş, managing partner în cadrul Softelligence.

Proiectul Fintech-OS a fost demarat în urmă cu peste doi ani, anul trecut Softelligence punând platforma la dispoziţia unor jucători de top de pe piaţa locală de servicii financiare, precum Allianz, NN, Provident, ING Bank sau Idea Bank.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO