Business Hi-Tech

Sony: Vânzările de echipamente audio sunt cele mai stabile cantitativ. Valoric, piaţa a crescut cu 5% în 2014

Lucian Rădulescu, country head al Sony România şi Republica Moldova

Lucian Rădulescu, country head al Sony România şi Republica Moldova

Autor: Ioana Nita

12.03.2015, 00:06 351
Piaţa locală a echipamentelor audio, în care sunt incluse de la căşti audio şi boxe portabile până la sisteme home cinema şi sisteme audio stereo, este una dintre cele mai stabile din punctul de vedere al cantităţilor livrate, în timp ce din punct de vedere valoric înregistrează creşteri moderate.
 
„Deşi cantitativ nu creşte, valoric se înregistrează creşteri de la an la an. Conform ultimelor date Gfk, piaţa audio a crescut anul trecut cu 5% ca valoare şi a rămas stabilă ca număr de unităţi. Acest lucru înseamnă că se vând produse de calitate mai bună“, a declarat pentru ZF Lucian Rădulescu, country head al Sony România şi Republica Moldova.
 
El a adăugat că piaţa audio a rămas sta­bilă în ultimii cinci ani, potrivit estimă­rilor Sony, în timp ce piaţa foto, spre exem­plu, a în­registrat anual scăderi de circa 20-25% pe an. 
 
Anul trecut, piaţa audio s-a situat la 18,5 milioane de euro, cu 5,4% mai mult faţă de 2013, potrivit datelor furnizate de compania de cercetare de piaţă GfK. Aceasta monitorizează în cadrul pieţei audio segmentele căşti, sisteme home audio, Mp3-uri, docking şi mini speakers. Piaţa audio reprezintă circa 5% din sectorul de electronice, care mai cuprinde şi camere video, console video, dvd playere, sisteme de navigaţie auto şi televizoarele, acestea din urmă având cea mai mare pondere – 87%. Întreaga piaţă de electronice a ajuns în 2014 la 348 milioane de euro, plus 19% comparativ cu 2013.
 
Piaţa audio este segmentată în echipa­men­tele portabile audio - căştile şi boxele por­ta­­bile wireless - şi echipamentele pentru ca­să - sisteme home cinema, soundbar-uri şi sis­teme audio stereo. Segmentul echipa­men­te­lor portabile sunt în creştere, altături de noile categorii de produse – soundbar-urile.
 
„În România se vând anual între 250.000-300.000 de căşti de toate dimensiunile şi toate preţurile. Aceasta este o piaţă în creştere. Tot în categoria portabile intră şi boxele portabile wireless – acesta este un segment aflat la început care creşte”, a menţionat Rădulescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO