Business Hi-Tech

Start-up-ul SOLO vrea să atragă 1.000 de clienţi până la finalul lui 2021 pentru aplicaţia sa de contabilitate pentru PFA-uri

Start-up-ul SOLO vrea să atragă 1.000 de clienţi până la finalul lui 2021 pentru aplicaţia sa de contabilitate pentru PFA-uri

Autor: Ioana Nita

02.11.2021, 00:00 86

Start-up-ul local SOLO Fintech, înfiinţat anul trecut în cadrul incubatorului Novel Ventures printr-o investiţie iniţială de 300.000 euro, a lansat oficial pe piaţă aplicaţia digitală de contabilitate cu acelaşi nume care se adresează exclusiv PFA-urilor, ţinta sa fiind de a atrage 1.000 de clienţi până la finalul anului. „Ne-am bucurat să vedem interesul foarte mare din partea clienţilor încă dinainte de lansarea oficială a SOLO. Avem deja peste 100 de clienţi şi am semnat parteneriate cu mai multe companii mari din industria curieratului rapid şi microfinanţării. Avem discuţii avansate şi cu alte companii din industria de IT, sănătate, HORECA etc.”, a declarat Bogdan Georgescu, cofondator SOLO. 

Fost managing partner în cadrul Colliers International şi fondator Bookster, el a iniţiat proiectul SOLO împreună cu Alexandru Anghel, fost consultant în management la Boston Consulting Group, şi cu Annemarie Fabian, fost consultant în cadrul Colliers International. Aplicaţia SOLO se adresează liber-profesioniştilor (arhitecţi, medici, avocaţi), freelancerilor, dar şi curierilor sau şoferilor de UBER şi Bolt. Printr-un abonament de 89 de lei pe lună, aceştia au acces la o serie de servicii - înfiinţarea gratuită a unui PFA, facturare rapidă de pe mobil, contabilitate completă, calculul taxelor la zi şi depunerea declaraţiei unice. Până la finalul lui 2022, start-up-ul vrea să ajungă la 10.000 de clienţi, iar pe termen mediu şi lung, echipa SOLO urmăreşte scalarea business-ului prin extinderea serviciilor către IMM-uri şi lansarea soluţiei pe alte pieţe din Europa, precum Turcia, Polonia, Spania sau Italia. Piaţa din România se ridică în prezent la peste 400.000 de PFA-uri şi 50.000 de PFI-uri. Investiţia iniţială în SOLO Fintech a fost de 300.000 de euro şi compania se pregăteşte pentru o nouă rundă de finanţare, după lansare.

 
AFACERI DE LA ZERO