Business Hi-Tech

TotalSoft se extinde în Turcia şi Polonia cu un buget de achiziţii de 50 mil. euro

Autor: Magraon Andreea

20.10.2010, 23:48 29

Producătorul local de soft TotalSoft are un buget de 30-50 demilioane de euro pentru intrarea pe pieţele din Turcia şi Polonia,a declarat Liviu Drăgan, directorul general al companiei. El aadeclarat că TotalSoft vizează intrarea pe cele două pieţe prinachiziţia de companii, capitalul pentru aceste tranzacţii fiindasigurat de Global Finance, acţionarul majoritar al furnizorului desoft.

"În Turcia vrem să finalizăm achiziţia până la finele acestui an,iar în Polonia, unde avem şase companii vizate, până la sfârşitulprimului semestru din 2011. În Turcia vom prelua o companie cuafaceri cu 20-30% mai mici decât ale TotalSoft, dar cu mai mulţiclienţi importanţi", a declarat Daniel Ionescu, director destrategie al TotalSoft. Pe pieţele externe, compania are birouri înBulgaria, Serbia, Grecia şi Qatar, deschis în luna august. Potrivitreprezentanţilor TotalSoft, investiţia în fiecare birou dinstrăinătate s-a situat între 100.000 şi 300.000 de euro. În primelenouă luni ale anului, compania a obţinut o cifră de afaceri de 16,7milioane de euro, în creştere cu 15% comparativ cu aceeaşi perioadăa anului trecut. TotalSoft estimează pentru acest an afaceri de 22de milioane de euro, faţă de 19,6 milioane obţinute în 2009.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24