Business Internaţional

Alimentul care este cu un pas mai aproape de farfuriile europenilor. Insecta care a devenit aliment în Uniunea Europeană

Alimentul care este cu un pas mai aproape de farfuriile...

Autor: Alexandru Stan

11.02.2022, 21:03 1650

Cetăţenii europeni din spaţiul UE pot consuma greierele de casă din februarie. Alte insecte care au fost aprobate pentru consumul alimentar sunt lăcusta şi viermele galben de făină.

Începând din data de 10 februarie, greierele de casă a devenit aliment în UE. Comisia Europeană a autorizat ca specia Acheta domesticus din familia Gryllidae să fie comercializată în tot spaţiul UE în formă congelată sau uscată pentru gustare şi sub formă de pudră ca ingredient alimentar.

Comisia UE susţine că este la latitudinea consumatorilor să decidă dacă vor sau nu să mănânce insecte. Utilizarea insectelor ca sursă alternativă de proteine nu este nouă, iar acestea sunt consumate în mod regulat în multe părţi ale lumii.

Comisia mai transmite că greierele de casă este un produs alimentar sigur, deşi poate provoca alergii la aproximativ 2-4% din populaţia adultă şi până la 8-9% dintre copii.

Normele UE privind etichetarea alimentelor identifică o listă de 14 alergeni care trebuie etichetaţi (de exemplu, ouă, lapte, peşte, crustacee etc.) pentru a permite persoanelor care au alergii alimentare să fie informate dacă produsele conţin ingrediente la care sunt sensibile.

Pe lângă greierele de casă, au fost aprobate alte două insecte pentru consum alimentar - Tenebrio molitor (viermele galben de făină) şi Locusta migratoria (lăcusta migratoare).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO