Business Internaţional

Amenintarile teroriste imping aurul spre pragul psihologic de 400 400$/uncie

18.11.2003, 00:00 10

Pretul aurului a urcat, ieri, pe piata de la Londra, in apropierea maximului de 400,90 de dolari pe uncie atins ultima data pe 28 martie 1996, in contextul scaderii dolarului si intensificarii tensiunilor din Orientul Mijlociu.
Pe pietele asiatice, cotatia metalului pretios a atins 399,50 dolari pe uncie, comparativ cu nivelul de 397,25 dolari inregistrat la sfarsitul saptamanii trecute. La Londra, aurul era cotat la 399,55 dolari pe uncie.
Analistii au explicat ca deprecierea dolarului si noul val de violenta din Orientul Mijlociu au sporit apetitul investitorilor pentru achizitiile de aur. Scaderea monedei americane face ca astfel de tranzactii calculate in dolari sa fie mai ieftine pentru posesorii de alte monede.
"Aurul si-a luat avant", spune Peter Hillyard, seful departamentului de operatiuni cu marfuri de la ANZ Investment Bank, Londra. "Dolarul este principala cauza a evolutiei pretului aurului, si mai sunt si temerile privind noi atacuri teroriste", a adaugat el.
O serie de operatori bursieri considera ca nivelul de 400 de dolari pe uncie va fi depasit in urmatoarele zile. "Pretul va creste pana la 400 de dolari, se va reduce putin, dupa care va urca din nou vertiginos. Pana la Craciun, vom vedea un pret de 420 de dolari", a spus Hillard.
Deseori, pretul aurului urca in timpul turbulentelor de ordin politic, deoarece cumparatorii considera ca metalul galben este o investitie sigura. Pretul metalului a crescut cu 5,4% la data de 11 septembrie 2001, cand au avut loc atacurile teroriste din Statele Unite.
In acelasi timp, pretul platinei a scazut de la 768,50 dolari la 764 dolari pe uncie. Argintul era cotat cu 5,38 dolari pe uncie, in timp ce paladiumul se tranzactiona la un pret de 199 dolari.



Dolarul isi continua alunecarea
Pe piata valutara, dolarul s-a depreciat fata de euro pana la valoarea minima din ultimele trei saptamani. Cursul de schimb a atins nivelul de 1,1845 dolari pentru un euro, comparativ cu paritatea de 1,1780/1, intregistrata in sedinta bursiera de la sfarsitul saptamanii trecute. La ora 7.00 GMT, euro era tranzactionat cu 1,1775 dolari. Moneda europeana a castigat in acest an 13%, fiind aproape de a egala performanta aurului, de 14 procente.
Dolarul isi va continua in aceasta saptamana declinul fata de moneda Uniunii Europene, pe fondul speculatiilor ca Rezervele Federale vor mentine si anul viitor rata de dobanda la minimul ultimilor 45 de ani, conform unui sondaj realizat de Bloomberg News. Astfel, 72% din cei 46 de analisti, investitori si traderi recomanda cumpararea sau pastrarea monedei euopene.
Presiunile exercitate asupra pietelor financiare s-au accentuat la inceputul saptamanii, in urma celor mai recente atacuri din Irak indreptate impotriva trupelor americane si a atentatelor de sambata care au vizat doua sinagogi din Istanbul, soldate cu 23 de morti si sute de raniti.
Aceste atacuri au fost revendicate de reteaua terorista Al-Qaida, care a amenintat ca pregateste noi atentate impotriva Statelor Unite si a aliatilor sai.
In raport cu moneda japoneza, euro apreciindu-se de la 127,75 yeni la 129,24 yeni pe unitate. Ulterior, paritatea s-a modificat la 128,91/1. In acelasi timp, yenul s-a depreciat fata de moneda americana, coborand la cel mai nefavorabil curs din ultima saptamana, respectiv de 109,75 yeni pentru un dolar.
Declinul a fost provocat de scaderea accentuata a bursei din Tokyo, in parte in urma informatiilor potrivit carora reteaua terorista Al-Qaida a amenintat sa atace SUA si aliatii sai, inclusiv Japonia.



Instabilitate si pe piata petrolului
Pretul titeiului a scazut luni pe piata londoneza, dupa ce traderii au decis ca majorarea de 3,3% de saptamana trecuta nu este justificata, avand in vedere ostilitatile din Orientul Mijlociu si ingrijorarile privind o eventuala criza a petrolului in timpul iernii.
"Este vorba de o corectie tehnica, traderii incercand sa profite de pe urma cresterii de saptamana trecuta", spune Kevin Norrish, analist la Barclays Capital, Londra. "La New York, petrolul a fost cotat vineri la 32,55 dolari, dar nu au existat destule vesti care sa justifice un astfel de pret", a adaugat el.
Cresterea de saptamana trecuta a fost determinata si de un raport al International Energy, in care se arata ca cererea de combustibil va creste mai mult decat se estimase, data fiind cresterea economica din SUA si China.
Pretul petrolului este cu 24% mai ridicat decat acum un an, in parte din cauza instabilitatii din Orientul Mijlociu, regiune de unde provine cam o treime din petrolul mondial.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO