Business Internaţional

"Armada" comerciala asediaza portul orasului Singapore din cauza caderii comertului mondial

"Armada" comerciala asediaza portul orasului Singapore din cauza caderii comertului mondial

FOTO: Reuters

17.05.2009, 17:03 151

Un numar imens de nave comerciale stationeaza in imediata apropiere a celui mai activ port din lume, flota fiind izolata din cauza scaderii comertul global. Poate exista semne promitatoare care arata o recuperare economica in unele locuri ale globului, dar aici sunt prea putine, scrie The New York Times.

Sute de nave care transporta marfa - unele cantarind pana la 300.000 de tone, mult mai grele decat toate cele 130 de vase din Armada Spaniola - parca se asaza usor pe apa, carmele lor rosii si nasurile bulboase, scufundate cand vasele sunt incarcate, iesind aproximativ 4 metri din apa.
 
O intreaga flota comerciala, tinuta in loc
Atat de multe vase s-au strans aici - 735, comform serviciului de urmarire prin satelit AIS Live al Lloyd's Register Fairplay Research din Gothenburg, Suedia - incat companiile de transport devin tot mai preocupate de posibilitatea unor coliziuni pe unul dintre cele mai importante canale navigabile din lume, Stramtoarea Malaca, care separa Malaiezia si Singapore de Indonezia.
Radacina problemei este in caderea brusca a comertului global, confirmata de ultimele statistici cu privire la comertul mondial.
Exporturile Chinei au scazut cu 22,6% in aprilie fata de aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce exporturile filipineze au scazut cu 30,9% in martie fata de aceeasi perioada a anului trecut. SUA au anuntat o scadere a exporturilor cu 2,4% in martie.
"Datele privind comertul din martie repeta provocarile curente din economia globala", a spus Ron Kirk, reprezentantul departamentului de comert al Statelor Unite. Mai ingrijorator, in ciuda semnelor pozitive precum revenirea de pe Wall Street si incetinirea reducerilor de personal in SUA, nivelul curent al comertului nu arata o revenire in viitorul apropiat, considera multi specialisti din industrie.
"Multe dintre comenzile pentru sezonul de retail au fost plasate pana acum si, comparate cu anii precedenti, sunt slabe", a declarat Chris Woodwart, vicepresedinte al Ryder System.
 
Vesticii nu mai arunca cu banii
Consumatorii din Vest, care inca se adapteaza la devalorizarea actiunilor si a caselor, nu sunt dispusi sa cheltuiasca bani pe produse neesentiale, a spus Joshua Felman, asistent director pe divizia Asia si Pacific al Fondului Monetar International. "Pentru revenirea comertului, cererea trebuie sa creasca."
"Este foarte dificil sa prevezi acest eveniment in viitorul apropiat."
Situatia din industria transporturilor este atat de drastica, incat tariful zilnic pentru inchirierea unui cargobot potrivit pentru transportul minereului de fier a scazut de la 300.000 de dolari (230.000 de euro) la 10.000 de dolari (7.692 de euro) anul acesta, conform H. Clarkson & Company, firma londoneza de administrare a vaselor.
Tariful si-a revenit la aproape 25.000 de dolari (19.230 de euro) in ultimele cateva saptamani, si cateva nave de marfuri au parasit Singapore. Dar proprietarii de vase spun ca aceasta recuperare este de scurta durata pentru ca reflecta in mare parte graba producatorilor chinezi de otel sa importe minereu de fier inainte de o posibila crestere a pretului luna urmatoare.
Transportul de containere arata semne vagi de revenire, dar ramane slab. Si din ce in ce mai multe containere goale ajung in port.
Costul transportului unui container de 12 m plin cu marfa din sudul Chinei in nordul Europei a cazut de la 1.400 de dolari (1.076 de euro) plus costurile combustibilului acum un an la 150 de dolari (115 euro) anul acesta, inainte sa revina la aproximativ 300 de dolari (230 de euro), valoare care inca este sub costurile de furnizare a serviciului, a spus Neil Dekker, consultant al Drewery Shipping Consultant la Londra.
 
Falimente pe banda rulanta
Opt mici companii din industrie au dat faliment in ultimul an si, dupa cate se pare, una mare o sa esueze anul acesta, a mai spus Neil Dekker.
Stationarea atat de multor cargoboturi la un loc "este extraordinara", a spus Christopher Palsson, senior consultant al Lloyd's Register Fairplay Research. "Nu am vazut asa ceva pana acum din 1980", in timpul ultimei mari crize din industrie.
Flota lumii aproape ca s-a dublat din 1980, deci numarul vaselor din apropierea orasului Singapore in aceasta primavara ar putea fi cel mai mare.
Aceste vase totalizeaza mai mult de 41 de milioane de tone, conform ASI Live. Este aproape egal cu intreaga flota de comert de la sfarsitul Primului Razboi Mondial si reprezinta aproximativ 4% din flota lumii in ziua de azi.
Fondurile de investitii au cheltuit miliarde de dolari in ultimii cinci ani pe vase si apoi le-au oferit spre leasing marilor companii.
Cum contractele de leasing s-au incheiat si vasele se intorc, pierderile fondurilor si ale bancilor europene care i-au imprumutat vor fi grele, a spus Stephen Fletcher, directorul comercial al AXS Marine, firma de consultanta stabilita in Paris.
In precedentele scaderi ale activitatii, vasele au ancorat deodata luni bune in fiordurile norvegiene si alte locatii din nord. Dar legislatia severa pentru protectia mediului din tarile nordice forteaza navele catre refugii mai sudice.
 
Probleme de securitate
Dar asta ridica probleme de securitate. Plantele cresc mai repede pe partea inferioara a vaselor in apele mai calde.
"Te trezesti cu gradinile suspendate din Babilon pe partea superioara a vaselor si asta afecteaza viteza", a spus Tim Huxley, director executiv al Wah Kwong Maritime Transport, firma de transporturi cu sediul in Hong Kong.
Unul din cargoboturile companiei devenise atat de napadita de buruieni, incat abia a scapat de piratii din Somalia, a mai spus Huxley. Cargobotul a avut 91 de gauri de gloante in el. Unul dintre cargoboturile companiei care era aproape de Singapore a fost lovit in decembrie anul trecut de un tanc petrolier care nu a putut sa vireze destul de strans intr-un loc de ancoraj aglomerat. Niciunul dintre vase nu a fost avariat serios. Capitanul M. Segar, directorul Portului Central din Singapore, le-a raspuns in scris mai multor vase ca stationeaza in afara limitelor portului. Ei nu trebuie sa plateasca taxe portuare in acea zona.
Autoritatile din Singapore au depus plangeri la oficiile tarilor despre 10-15 vase care au ancorat pe rutele de transport si care au incalcat legile internationale in ultimele doua saptamani, a mai declarat capitanul Segar.
Vasele ancoreaza si in alte porturi din lume. Au fost 150 de vase in jurul Stramtorii Gibraltar si aproximativ 300 in apropierea orasului Rotterdam, Olanda, conform AIS Live.
Dar Singapore, aproape de pietele asiatice, a atras mult mai multe.
"Este un semn al timpurilor grele prin care trecem", a spus Martin Stopford, director economic al Clarkson Research Service in Londra, "Asia este locul unde vrei sa fii in caz ca lucrurile iau o turnura neasteptata."

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO