• Leu / EUR4.9429
  • Leu / GBP5.8083
  • Leu / USD4.6098
Business Internaţional

Armenia aprobă instalarea unor capacităţi militare ruse, în apropierea frontierei cu Turcia şi NATO

Armenia aprobă instalarea unor capacităţi militare ruse, în apropierea frontierei cu Turcia şi NATO

Autor: Mediafax

30.06.2016, 19:18 193

Oficiali armeni au declarat, conform site-ului agenţiei Reuters, că acordul va permite instalarea pe teritoriul Armeniei a unei serii de capabilităţi militare ruse de protecţie aeriană, inclusiv a unor avioane multirol.

"Sistemul ne va permite să obţinem date de recunoaştere, în scopul contracarării ameninţărilor adversarilor. Nu avem un partener mai de încredere decât Rusia în acest domeniu", a declarat Seyran Ohanyan, ministrul armean al Apărării.

Acordul dintre Rusia şi Armenia a fost semnat în decembrie 2015, la puţin timp după deteriorarea relaţiilor dintre Moscova şi Ankara după ce armata turcă a doborât un avion militar rus. Rusia protejează spaţiul aerian armean din anii 1990. Avioane ruse şi militari se află deja pe teritoriul Armeniei. Noul sistem antiaerian nu va proteja enclava Nagorno-Karabah, aflată în centrul unei dispute între Armenia şi Azerbaidjan.

Însă noile capabilităţi militare ruse vor fi foarte aproape de frontiera Turciei, stat membru al Alianţei Nord-Atlantice.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9429
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9423
Azi: 4.6098
Diferență: -0,2078
Ieri: 4.6194
Azi: 5.8083
Diferență: -0,1942
Ieri: 5.8196
Azi: 4.8066
Diferență: -0,0852
Ieri: 4.8107