Business Internaţional

Băncile centrale ale lumii diverg în traiectoria stabilă pentru dobânzi. Dar cine este „divergentul“, cine merge pe calea corectă?

Băncile centrale ale lumii diverg în traiectoria...

Autor: Catalina Apostoiu

05.07.2023, 21:56 371

De la pauze, la majorări şi reduceri, cele mai mari bănci centrale ale lumii au adoptat luna trecută abordări foarte diferite cu privire la politica monetară.

BCE a majorat dobânzile şi a surprins pieţele cu estimări şi mai pesimiste privind inflaţia, determi­nându-i pe investitori să ia în calcul noi scumpiri ale creditului în zona euro. Asta după ce banca centrală americană (Fed) a decis să pună pe pauză majorările de dobânzi. Cu câteva zile mai devreme, banca cen­trală a Chinei îşi reducea dobânzile cheie pe termen mediu pentru stimularea economiei. În Japonia, unde inflaţia se situează peste ţintă, banca centrală şi-a men­ţinut neschimbată politica ultrarelaxată. „Toate aceste abordări diferite arată că nu numai că pare să existe o nouă divergenţă cu privire la calea corectă pentru politica monetară, dar şi că economia mondială nu mai este sincronizată, ci este mai degrabă o colecţie de cicluri foarte diferite“, a declarat Carsten Brzeski, analist ING, pentru CNBC.

Iar inflaţia încăpăţânată care-i ţine pe oficialii americani şi europeni pe modul înăspririi politicii monetare va decupla probabil în continuare politica monetară la nivel mondial în lunile următoare, în condiţiile în care restul lumii îşi croieşte propria cale, scrie Bloomberg.

Cu o nouă majorare de dobânzi anticipată de Fed şi BCE pentru iulie, şi unele bănci centrale urmând o cale similară, un indicator agregat al costurilor de finanţare calculat de Bloomberg Economics arată acum un vârf de 6,25% în trimestrul actual, în creştere de la 6% anticipat cu trei luni în urmă.

Însă această cifră maschează o imagine mult mai puţin sincronizată decât cea cu care lumea s-a obişnuit până acum. Ce înrădăcinează divergenţa globală este o perioadă de nesiguranţă pentru băncile centrale de ambele părţi ale Atlanticului.

Oficialii, în special cei ai Băncii Angliei, se confruntă cu un eşec până acum în stăvilirea suficientă a inflaţiei, chiar în condiţiile în care alţii pun majorările de dobânzi pe pauză pentru a vedea dacă paşii făcuţi până acum au nevoie de mai mult timp pentru a-şi face efectul.

Indiferent de caz, strategii intră într-o fază de ezitare mai pronunţată, evaluând impactul asupra creşterii economice.

Oficialii Fed sunt aşteptaţi să majoreze în continuare dobânzile în pofida pauzei recente luate după 10 majorări, aceştia încercând să încetinească economia americană rezilientă şi să răcească piaţa muncii pentru a reduce inflaţia.

În pofida unui ciclu de majorări de dobânzi fără precedent în decurs de un an, mesajul clar din partea BCE este că scumpirea creditului va continua.

În Europa centrală şi de est, dobânzile sunt la cel mai ridicat nivel din UE, însă pieţele pariază că acestea vor fi reduse către finalul anului.

Banca centrală a Poloniei a început să pregătească terenul pentru o posibilă reducere de dobânzi către sfârşitul anului după ce scumpirile au început să se tempereze, iar economia s-a contractat în primul trimestru.

Ungaria a redus cea mai ridicată dobândă din UE la 16% şi a semnalizat noi reduceri viitoare, în timp ce banca centrală a Cehiei îşi accelerează eforturile de a tempera pariurile pe reduceri de dobânzi, semnalând că costurile de finanţare vor coborâ mai târziu de trimestrul al treilea.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO