Business Internaţional

Bursele europene au deschis vineri în scădere puternică

Autor: Vlad Popescu

08.06.2012, 11:59 307

Indicele Stoxx Europe 600 al celor mai importante acţiuni europene a coborât cu 0,8% în debutul şedinţei de tranzacţionare, potrivit MarketWatch.

Acţiunile băncii britanice HSBC au scăzut cu 1% la debut, iar Royal Dutch Shell a înregistrat o depreciere similară.

Titlurile H&M au coborât la Stockholm cu 1,6%, după ce analiştii Societe Generale au modificat recomandarea privind acţiunile companiei la "vinde", de la "păstrează".

Indicele IBEX al bursei de la Madrid este în scădere cu 1,1%, tras în jos de bănci, după ce Fitch a retrogradat Spania la "BBB", de la "A", cu perspectivă negativă.

La Frankfurt, indicele DAX a coborât cu 0,8%, CAC 40 - Paris este în retragere cu 1%, iar FTSE 100 - Londra a pierdut 0,5%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24
Cele mai citite ştiri