Business Internaţional

Cât câştigă economiile europene din deprecierea euro

16.06.2010, 23:04 18

Balanţa comercială a zonei euro a intrat în aprilie pe excedent,indicând faptul că deprecierea monedei euro şi cererea solidă de pepieţe precum Statele Unite sau China echilibrează într-un fel saualtul problemele pe care ţările din sudul Europei le-au avut înultima perioadă, scrie The Wall Street Journal.

Potrivit Eurostat, excedentul comercial din zona euro s-aridicat în aprilie la 1,4 mld. euro. Beneficiile unei monede maislabe sunt resimţite în special de ţări precum Germania, a căreieconomie depinde preponderent de comerţul extern. La polul opus, înciuda unei deprecieri de 15% a monedei unice în faţa dolaruluiamerican, este puţin probabil ca ţări precum Grecia şi Spania săreuşească să îşi sporească exporturile, având în vedere căeconomiile lor nu sunt foarte conectate la comerţulinternaţional.

"Toate ţările din zona euro au beneficii într-o măsură mai micăsau mai mare, dar în mod cert Germania este cel mai mareexportator, astfel că va avea beneficii în mod special", a spusHoward Archer, economist pentru firma de consultanţă IHS GlobalInsight.

Regula generală este că o depreciere de 5% a unei monede măreştePIB-ul unei ţări cu 0,5%, însă de cele mai multe ori durează pânăla doi ani până când efectele sunt resimţite. "Pentru moment, euroeste slab, însă nu suficient de slab", a declarat Heinrich Weiss,director executiv al companiei germane SMS. Majoritatea experţilorconsideră că o cotaţie de 1,10-1,15 dolari per euro ar fi şi maicorespunzătoare. Germania a avut în trecut probleme decompetitivitate tocmai din cauza valorii ridicate a euro, a maispus Weiss.

Exporturile şi importurile din zona euro s-au redus la începutulcelui de-al doilea trimestru, iar economiştii spun că cifreleaferente lunii aprilie ar putea fi mai scăzute şi din cauza noruluide cenuşă vulcanică de provenienţă islandeză, care a întrerupttraficul aerian timp de câteva zile.

Cu toate acestea, exporturile se află peste media lunarăînregistrată în primul trimestru, sugerând faptul că, potrivitanaliştilor, comerţul va avea o contribuţie importantă în PIBtrimestrul acesta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO