Grecia ar trebui să fie deja un subiect marginal la summit-ul UE de astăzi. Ceea ce se întâmplă în Europa este mult mai grav. În privinţa Greciei mai rămâne de stabilit doar cine plăteşte oalele sparte. Dar cine le plăteşte pe următoarele, dacă cumva criza se extinde?
Preşedintele Traian Băsescu a susţinut la plecarea la Bruxelles că România plăteşte deja preţul recapitalizării băncilor şi a amânării unei decizii privind Grecia prin costul ridicat al dobânzilor la credite şi că le va spune liderilor UE că situaţia este intolerabilă. Ei şi? Ce se va întâmpla dacă le spune? Nimic. Astfel de lucruri au mai fost spuse de nenumărate ori. Polonia deţine preşedinţia UE, dar a fost lăsată pe margine pe considerentul că nu este din zona euro. Dar odată cu Polonia a fost lăsată deoparte şi Comisia Europeană. Discuţiile se poartă bilateral şi pare din ce în ce mai limpede că problema a ajuns să fie o afacere franco-germană. De luni de zile statele UE asistă de pe margine la neînţelegerile dintre liderii principalelor două economii europene - Franţa şi Germania - pe marginea destinaţiei fondului european de salvare sau a recapitalizării băncilor. Nici Italia şi nici Spania nu au un cuvânt de spus şi nici Marea Britanie, care nu este în zona euro, e adevărat, dar mai zdrăngănea şi ea până acum în corul european, s-a retras cu totul din dezbatere.
Aşa stând lucrurile, ideea federalizării UE, mai degrabă se îndepărtează decât se apropie, deşi prin propunerea făcută astăzi, deocamdată neoficial, anume crearea unei Trezorerii a zonei euro, pare că Statele Unite ale Europei ar prinde contur. Nu este deloc aşa atâta vreme cât, iată, summit-ul de astăzi va mai fi urmat de unul, miercuri, pentru ca Angela Merkel să obţină sprijinul Parlamentului pentru măsurile convenite.
Ce greutate au, în aceste condiţii, observaţiile preşedintelui Traian Băsescu, anume că amânarea unei decizii în cazul Greciei nu loveşte nu doar această ţară, ci şi membrii UE cei mai săraci? Niciuna, în condiţiile în care ea nu este sprijinită şi de alte ţări, niciuna dacă nu există o opinie comună şi solidă care să amintească Germaniei că politicile Uniunii se fac şi la Bruxelles şi nu numai la Berlin şi Franţei că salvarea UE este un deziderat mai presus decât câştigarea unui al doilea mandat prezidenţial de câtre preşedintele francez în exerciţiu. Şi că, dincolo de dorinţa Franţei, legitimă, de altfel, şi de dorit în plan practic, de a-şi menţine ratingul AAA, există şi alte interese legitime ale celorlalţi membri ai UE, cum ar fi cel enunţat de preşedintele României, anume de a nu pune statele nemembre ale zonei euro în situaţia de a plăti datorii ale ţărilor din zona euro.
Dar mai există o observaţie de făcut. Vocea României ar fi fost mult mai puternică dacă România era o ţară mai puternică. Nu poţi pretinde cu un PIB de 1% din economia UE să ai un cuvânt greu de spus în afacerile economice ale Uniunii. În loc să te hazardezi în a face pronosticuri despre apariţia Statelor Unite ale Europei, cum a făcut preşedintele Băsescu mai demult, de a cere federalizarea Uniunii, ar fi mai corect să te concentrezi asupra a ceea ce se întâmplă acasă. Nu toată situaţia complicată a României poate fi pusă pe seama a ceea ce se întâmplă în Occident. Dacă aceasta va fi calea de atac în campania electorală - "noi am făcut ceea ce trebuia dar, iată, problemele Occidentului nu ne lasă să ne dezvoltăm" - atunci chiar putem spune că nu mai avem nimic de aşteptat de la cei de acasă şi că, poate, federalizarea Europei în care alţii să-ţi dicteze ce trebuie să faci e mai bună decât nimic.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
