Business Internaţional

Criza imigranţilor: Merkel: Afluxul de refugiaţi va "ocupa şi schimba" Germania

Criza imigranţilor: Merkel: Afluxul de refugiaţi va...

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

07.09.2015, 15:28 4192

Merkel a anunţat, de asemenea, că Germania va urgenta procedurile de azil, va construi locuinţe suplimentare şi va angaja suma de şase miliarde de euro.

Însă a subliniat că ţara sa nu poate soluţiona singură criza imigranţilor şi refugiaţilor (migranţilor, precizează BBC că a ales să-i numească într-o notă) şi a îndemnat toate statele membre ale Uniunii Europene (UE) să accepte migranţi.

Aproape 20.000 au intrat pe teritoriul german în weekend, iar alţi 11.000 erau aşteptaţi luni, potrivit autorităţilor.

Merkel le-a mulţumit voluntarilor pentru că i-au ajutat şi primit pe migranţi, afirmând că ei "au prezentat o imagine a Germaniei care ne poate face mândri de ţara noastră".

Aceşti migranţi, care au nevoie de protecţie, o vor primi, a promis ea, adăugând că "aceia care nu au nicio şansă să primească azil vor trebui să se întoarcă la casele lor rapid".

Ea a spus că Germania este "o ţară care doreşte să accepte oameni", dar că "a venit timpul ca UE să-şi preia (partea sa de) povară".

"Vom reuşi să facem faţă acestor provocări dacă ne vom bizui pe solidaritatea europeană", le-a mai spus ea reporterilor, într-o conferinţă de presă comună cu vicecancelarul Sigmar Gabriel.

Ea a mai declarat că Germania - care aşteaptă 800.000 să primească 800.000 de cereri de azil anul acesta - ar putea cheltui anul viitor până la zece miliarde de euro cu gestionarea afluxului.

Concomitent, preşedintele francez François Hollande a anunţat că Franţa este pregătită să accepte 24.000 de refugiaţi.

Hollande a declarat că el şi cu Merkel doresc ca UE să susţină planul potrivit căruia fiecare ţară urmează să fie obligată să-şi accepte partea "corectă" de migranţi.

Afluxul de migranţi nu dădea semne să se liniştească luni, mulţimi de oameni continuând să intre în Ungaria, din Serbia, scrie BBC.

Ungaria a blocat, anterior, imigranţi care călătoreau către vestul Europei, dar a revenit asupra acestor restricţii vineri, după ce a depus eforturi să facă faţă miilor de oameni care şi-au instalat tabere la Budapesta.

Autorităţile ungare continuă să lucreze la construirea unei bariere la frontiera cu Serbia, iar Parlamentul ungar a adoptat săptămâna trecută un pachet de măsuri dure împotriva "imigranţilor ilegali".

Premierul antiimigraţie Viktor Orban a declarat luni că, "atât timp cât nu putem apăra frontierele externe ale Europei, nu merită să vorbim despre câte pesoane putem accepta".

El a apreciat că aceşti migranţi care încearcă să ajungă în Germania caută mai degrabă "stilul de viaţă german" decât securitatea fizică, apreciind că, dacă valul va continua, va pune în pericol "statele-providenţă creştine".

Merkel a devenit o eroină printre migranţi, după ce a permis numărului mare de oameni să vină în ţara sa din Ungaria - însă mulţi dintre aliaţii ei conservatori afirmă că acţiunile ei trimit un "semnal total greşit".

Mulţimi de migranţi erau aclamate, în weekend, de către locuitorii oraşului, la sosirea în gara din Munchen, însă nu toţi germanii sunt fericiţi la vederea acestui aflux.

Două centre de cazare pentru azilanţi au fost incendiate în noaptea de duminică spre luni în Germania, iar poliţia germană a confirmat că unul este un "incendiu motivat politic".

Coaliţia lui Merkel a convenit să aloce şase miliarde de euro pentru ajutorarea azilanţilor

Coaliţia condusă de către Angela Merkel a ajuns luni la un acord asupra unui pachet de măsuri în valoare de şase miliarde de euro destinat ajutorării imigranţilor care vin în ţară, în contextul în care aproape 20.000 de azilanţi sirieni au sosit în Germania în weekend, relatează DPA online.

Pachetul în valoare de şase miliarde de euro, asupra căruia partidele din coaliţie au convenit luni dimineaţa, la finalul unor negocieri care s-au prelungit peste noapte, include suplimentarea bugetului federal pentru 2016 cu trei miliarde de euro şi alocării a încă trei miliarde de euro landurilor şi guvernelor locale pentru găzduirea imigranţilor.

Pentru 2015, urmează să fie deblocată suma de un miliard de euro, de la bugetul federal, în vederea ajutorării imigranţilor.

Germania şi Austria au convenit sâmbătă să accepte refugiaţi împiedicaţi de Ungaria să-şi continue drumul către vestul Europei, citând reglementări UE care obligă azilanţii să depună cereri în primul stat de pe teritoriul UE în care intră.

Germania aşteaptă 800.000 de solicitanţi de azil anul acesta, mai mulţi decât orice alt stat membru UE. Creşterea dramatică a sosirilor a afectat autorităţile locale, care cer fonduri suplimentare de la Berlin, după ce Guvernul a anunţat că îi va primi pe toţi sirienii care fug din calea războiului din ţara lor.

Aproximativ 20.000 de imigranţi, în principal refugiaţi din Siria, au sosit la Munchen, din Austria, începând de sâmbătă, a anunţat un oficial local. Aproape 13.000 de imigranţi au sosit numai duminică, iar oficiali au anunţat că aceştia sunt distribuiţi în întreaga ţară imediat ce sosesc.

"Ne apropiem de limitele capacităţii noastre", a declarat Simone Hilgers, o purtătoare de cuvânt a Guvernului local.

Austria a anunţat duminică faptul că va anula treptat măsurile de urgenţă care le-au permis miilor de refugiaţi să intre pe teritoriul său şi să-şi continue drumul către Germania. Măsuri umanitare au fost convenite cu Merkel sâmbătă, pentru a atenua criza.

Cancelarul Werner Faymann a anunţat că vor fi introduse controale la frontiera cu Ungaria. El nu a precizat când vor începe aceste controale.

Europa este împărţită în privinţa modului în care să gestioneze cea mai gravă criză a refugiaţilor de la sfârşitul celui de-al Doilea Răazboi Mondial.

Germania, Austria şi Suedia s-au confruntat cu opoziţia Ungariei şi altor state UE din Est faţă introducerea unui sistem de cote în vederea distribuirii refugiaţilor.

După ce au coborât din trenuri la Munchen şi Frankfurt, imigranţii au fost trimişi în centre de refugiaţi din întreaga Germanie.

Operatorii feroviari din Austria şi Germania şi-au suplimentat capacităţile, pentru a face faţă afluxului dinspre oraşul austriac Nickelsdorf, situat în apropiere de frontiera cu Ungaria, unde imigranţii au urcat în trenuri către oraşe ca Viena şi mai departe către Germania.

Papa Francisc a îndemnat fiecare biserică, parohie şi mănăstire din Europa să găzduiască câte o familie de refugiaţi, alăturându-se, duminică, vocilor care îndeamnă la o primirea imigranţilor.

"Fiecare parohie, comunitate religioasă, fiecare mănăstire, fiecare loc de pelerinaj din Europa ar trebui să primească o familie, începând cu dioceza Romei", a declarat Papa.

Refugiaţii, dintre care mulţi sunt bolnavi şi extenuaţi de lungul drum anevoios pe care l-au făcut din ţările lor devastate de războaie, au fost întâmpinaţi, adesea, de către germani şi austrieci, cu aplauze şi urale de bun venit, dar şi cu mâncare, cadouri şi medicamente.

Autorităţile austriece au anunţat că 15.000 de imigranţi au trecut frontiera din Ungaria în Austria în acest weekend.

Înainte de întâlnire, coaliţia condusă de către Merkel a părut divizată cu privire la modul de gestionare a afluxului de azilanţi, după ce Uniunea Creştin-Socială (CSU) a denunţat "decizia greşită" a cancelarului de a primi mii de azilanţi blocaţi în Ungaria.

Uniunea Creştin-Socială (CSU), formaţiunea soră din Bavaria a Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a lui Merkel, a îndemnat-o pe aceasta să le spună clar celorlalte state membre UE că este necesar să împartă povara.

"Nu putem, ca republică federală, să acceptăm pe termen lung toţi refugiaţii, când există alte 28 de naţiuni membre (în UE)", a declarat liderul CSU Horst Seehofer, avertizând că afluxul poate eroda susţinera publică faţă de politicile liberale ale Guvernului în domeniul azilului.

"Nicio societate nu poate suporta aşa ceva", a subliniat Seehofer.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO