Business Internaţional

Endesa va construi cea mai mare centrala solara din Spania

06.07.2007, 17:25 46

Divizia care se ocupa cu producerea de electricitate a companiei spaniole Endesa a primit aprobarea pentru construirea unei centrale de energie solara fotovoltaica, cu capacitate de 20,1 MW, intr-un parc industrial din Cadiz, Spania, scrie Budapest Business Journal. Oficialii companiei au declarat ca centrala va avea o capacitate de productie anuala de 36GWh, adica necesarul unui oras cu 50.000 de locuitori. Centrala va reduce emisiile anuale de dioxid de carbon cu 13.300 de tone. In plus, productia va fi mai mare in timpul verii, cand zilele sunt mai lungi, si astfel va putea fi satisfacuta cererea crescuta pe care o inregistreaza Andaluzia vara. Endesa va incepe lucrul la centrala luna aceasta. Pana acum, compania a finalizat lucrarile de inginerie necesare constructiei si, momentan, cauta un furnizor de echipamente. Proiectul face parte din strategia companiei spaniole de dezvoltare pe piata energiei alternative.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO