Business Internaţional

Euro 2016: ce companii vor avea de câştigat?

Euro 2016: ce companii vor avea de câştigat?
15.04.2016, 00:00 311

Grupul bancar francez SocGen a alcătuit o listă a companiilor care ar avea cel mai mult de câştigat pe plan comercial de pe urma Campionatului European de fotbal UEFA EURO 2016, scrie La Tribune. Organizat în Franţa, turneul se va desfăşura în zece oraşe în perioada 10 iunie-10 iulie. Potrivit estimărilor SocGen, evenimentul ar trebui să atragă 2,5 milioane de spectatori, dintre care 1,5 milioane de turişti, ale căror cheltuieli ar urma să se ridice la 1 miliard de euro.

Mai multe companii ar urma să profite de acest eveniment pentru a-şi spori veniturile şi a-şi vedea valoarea crescând. În primul unsprezece al companiilor care prezintă cele mai ridicate promisiuni de creştere a valorii bursiere figurează patru companii franceze: Eiffage, Vinci, care au participat la construcţia şi/sau renovarea stadioanelor din oraşele-gazdă, Accor şi Air France.

ITV, Adidas, Heineken, Carlsberg şi Paddy Power Betfair, un site de pariuri online britanic, sunt de asemenea selectate. Pe banca de rezerve, prezenţa franceză este mai marcantă, cu TF1, M6, Kering, Europcar, ADP, Darty Fnac Eurotunnel şi Elior. GVC Holdings, un alt site de pariuri online, Coca-Cola Hellenic şi Punch Taverns, un lanţ britanic de pub-uri-restaurant, se află de asemenea pe banca de rezerve. Cătălina Apostoiu

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO