Business Internaţional

Europa, sub focul grevelor. Sindicatele fac presiuni pentru salarii mai mari în contextul inflaţiei

Europa, sub focul grevelor. Sindicatele fac presiuni...

Autor: Catalina Apostoiu

10.07.2022, 21:31 756

Grevele blochează traficul feroviar în Franţa, amână procese penale în Anglia şi dau peste cap traficul aerian în întreaga Europă, în condiţiile în care liderii sindicali de pe întreg continentul profită de criza costurilor de trai pentru a solicita majorări salariale câteodată consistente, scrie The Wall Street Journal.

Personalul de cabină spaniol al companiei aeriene low-cost easyJet cere o creştere cu 40%  a salariilor de bază şi viitoare majorări salariale în linie cu inflaţia. În Anglia, avocaţii de drept penal solicită salarii mai mari cu 25%, aflându-se în grevă pentru a doua săptămână consecutiv.

Grevele sunt ceva obişnuit în mare parte din Europa, însă în acest an sezonul grevelor de vară a coincis cu o inflaţie istoric ridicată, dând un imbold liderilor sindicali.

Inflaţia anuală pentru zona euro a accelerat la un ma­xim record în iunie, atingând 8,6%. OCDE, între timp, anti­cipează că salariile reale vor scădea cu 2,6% în Germania, 2,9% în UK şi 4,5% în Spania. În SUA, prin comparaţie, salariile sunt aşteptate să scadă cu 0,6% în acest an.

Industria aviatică europeană a fost îndeosebi afectată de grevele declanşate în mai multe ţări. Maria Demertzis, director interimar la Bruegel, un think tank cu sediul în Bruxelles, arată că îngrijorările privind inflaţia în rândul muncitorilor se suprapun peste penurii de forţă de muncă, în condiţiile în care companiile aeriene întâmpină dificultăţi în a angaja suficient de rapid pentru a acoperi cererea ce-a explodat post-lockdownuri.

Piloţii SAS, cea mai mare companie aeriană din Scandinavia, au intrat în grevă la începutul acestei săptămâni, forţând compania să reducă numărul zborurilor cu 50% în zilele cu grevă. Compania a declarat că greva a contribuit la intrarea sa în faliment.

La Aeroports de Paris, operatorul principalelor aeroporturi din capitala franceză, liderii de sindicat cer majorări salariale de 6% pentru angajaţii aflaţi în grevă. Compania oferă 4%. Sute de zboruri au fost amânate sau anulate. Sindicatele pregătesc noi greve.

În Franţa, ministrul de finanţe Bruno Le Maire a anunţat că firmele au până la sfârşitul acestui an pentru a majora salariile pe fondul inflaţiei în creştere, scrie Bloomberg.

Le Maire a îndemnat toate companiile care pot majora salariile să o facă, în special cele care beneficiază de creşterea preţurilor energiei.

În Polonia, examinatorii auto îşi extind protestele, cerând majorarea salariilor în condiţiile în care inflaţia accelerează în această ţară, ca şi în întreaga Europă de est. Din moment ce nu pot intra în grevă, nefiind afiliaţi la sindicate, aceştia au ales o metodă de protest similară cu cea a poliţiştilor: îşi iau concedii medicale.

Tot în Polonia, o anulare în masă a zborurilor din şi peste Varşovia a fost evitată după încheierea la mustaţă a unui acord între sindicatele controlorilor aerieni şi autorităţile poloneze cu privire la majorări salariale.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO