Business Internaţional

Gazele chinezesti atrag un miliard de dolari

20.08.2003, 00:00 13

Grupul olandez Shell si compania Unocal au cazut de acord sa inceapa lucrarile de prospectare a unui zacamant de gaze naturale aflat in apropiere de Shanghai. Intelegerea face parte dintr-un proiect in valoare de un miliard de dolari care vizeaza cea de-a doua piata mondiala de energie.
Companiile China Petroleum&Chemical si CNOOC - al doilea, respectiv al treilea mare producator de petrol din China, vor detine fiecare cate 30% din afacere, a declarat Zheng Bin, purtatorul de cuvant al CNOOC. Shell, cea mai mare companiei petroliera europeana, si americanii de la Unocal vor detine restul.
Exploatarile de gazul din regiunea Xihu Trough, situata la 280 de kilometri de Shanghai, vor veni in intapinarea cererii tot mai mari de gaz de pe coasta de est a Chinei. Pentru a reduce poluarea, guvernul chinez s-a declarat in favoarea utilizarii de combustibili fosili in detrimentul celor de carbune. In plus, pretul gazului ar putea sa fie chiar mai ieftin decat cel practicat de rivalii de la PetroChina, care furnizeaza acest produs printr-o conducta de 4.000 de kilometri construita in vestul Chinei.
"Gazul din regiunea Xihu Trough ar trebui sa fie mai competitiv din punct de vedere al pretului" decat produsul furnizat prin conducta companiei PetroChina, a afirmat Gordon Kwan, analist in cadrul HSBC Hodings din Hong Kong. Pentru ca s-au implicat in acest proiect, "companiile straine vor avea toate motivele sa fie multumite in drumul spre banca."
Shell a fost de acord de curand sa cumpere un pachet de 15% din actiunile PetroChina, care valoreaza 5,2 miliarde de dolari. Conducerea CNOOC a precizat ca vor fi destule cereri pentru ambele proiecte.
"Gazul din Xihu Trough va suplimenta rezervele pentru conduca din vestul si estul Chinei, fara a concura cu aceasta," a spus Zheng Bin.
Cota de piata a gazului pe piata interna chineza a energiei este in prezent de 4%. Dar oficialii chinezi vor ca aceasta sa creasca la 8% pana in 2010, in detrimentul exploatarii de carbuni pentru a mai reduce din poluare. Cea mai mare parte a energiei (circa 70%) de pe piata chineza vine din industria cabunelui, iar restul din petrol.
Shell si partenerii sai de afaceri vor cheltui cel putin 85,5 milioane de dolari in prima etapa de explorare, a precizat Zheng. Daca in aceasta regiune se vor gasi rezerve de petrol si gaz, se va cheltui si mai mult pentru dezvoltarea acestor zacaminte. Partenerii straini ai CNOOC isi vor "asuma 100% riscul in timpul fazei de explorare," a declarat conducerea companiei chineze, fara a da insa detalii.
Comapaniile care iau parte la acest proiect vor construi o conducta submarina de 350 de kilometri astfel incat sa poata transporta gazul catre teminalul Ningbo, port in estul Chinei. Petrolul va fi furnizat printr-o conducta de 60 de kilometri care leaga o platforma petroliera. Rezervele din Chunxiao pot furniza anual 2,5 miliarde de metri cubi de gaz catre Zhejiang si Shanghai, incepand cu 2007. Conduca PetroChina, pentru care exploatarea comerciala va incepe in 2004, poate furniza de aproape cinci ori mai mult.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO