Business Internaţional

Gazprom ridica glasul la sefii Europei

21.04.2006, 00:00 12

Gazprom, compania de gaze controlata de statul rus, a amenintat tarile membre ale Uniunii Europene sa nu se opuna ambitiilor sale internationale. In caz contrar, Gazprom a avertizat ca va redirectiona gazele naturale catre alte piete, scrie Financial Times.

"Este necesar sa mentionam ca incercarea de a limita actiunile intreprinse de Gazprom pe piata europeana si politicile de furnizare a gazului, care de fapt au o natura economica, nu vor avea rezultate bune", a declarat Alexi Miller, directorul executiv al Gazprom.

Avertismentele survin atitudinii pe care a avut-o Marea Britanie in cazul Centrica. Guvernul englez a dorit schimbarea legislatieie cu privire al fuziuni, pentru a putea sa blocheze o potentiala achizitionare de catre Gazprom a companiei Centrica, cel mai mare furnizor de gaze naturale din Marea Britanie.

Miller s-a intalnit la Moscova pe parcursul acestei saptamani cu ambasadorii a 25 de state membre UE. Reprezentantii tarilor membre UE au declarat ca cel mai mare producator de gaze din lume a inteles ca datoria sa este de a asigura un sfert din necesarul de gaze din spatiul UE.

Totusi, declaratia facuta miercuri de oficialii Gazprom arata ca aceasta se concentreaza tot mai mult pe pietele in continua crestere.

"Nu ar trebui sa se treaca cu vederea faptul ca incercam sa ne familiarizam cu noi piete, precum America de Nord si China. Si furnizorii de gaz din Asia Centrala acorda o atentie din ce in ce mai mare pietei chineze. Aceasta nu este o intamplare: competitia pentru resurse energetice este in crestere", precizeaza Gazprom.

Gazprom a declarat ca momentan isi va respecta contractele cu clientii europeni, dar pe viitor acestia ar trebui sa ia in considerare ambitiile Rusiei de a intra pe pietele in crestere.

"Vrem ca tarile europene sa inteleaga ca avem alternative. Piata din China este in continua crestere, iar piata din SUA este deschisa gazului lichefiat. Daca tarile europene doresc in continuare sa le furnizam gaz, ar trebui sa ia in considerare si interesele noastre", a declarat Serghei Kuprianov, purtatorul de cuvant al Gazprom.

Atitudinea Gazprom apare ca o riposta la dorinta Marii Britanii de a schimba regulile de fuziune. Alan Johnson, reprezentantul Marii Britanii in probleme legate de comert si securitate, a fost delegat sa blocheze oferta facuta de Gazprom sau orice alta oferta care ar putea sa puna in pericol securitatea energetica a tarii.

Totodata, amenintarile Gazprom urmeaza o intelegere neoficiala ca Rusia sa furnizeze gaz in China. Avand in vedere faptul ca rezervele de gaz ale Gazprom nu au crescut in ultimii 5 ani, furnizarea gazului in China ar micsora volumul de gaz disponibil pentru Uniunea Europeana.

Gazprom nu a ascuns faptul ca doreste sa furnizeze mai mult de 20% din necesarul de gaz al Marii Britanii pana in 2015.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24