Business Internaţional

In Cehia salariile au crescut mai repede decat inflatia

10.06.2008, 20:28 19

Rata anuala a inflatiei din Cehia a ramas neschimbata in luna mai, mentinandu-se la 6,8% pe fondul scumpirii combustibilului si alimentelor, scrie Bloomberg. Preturile de consum au crescut cu 0,5% luna trecuta, conform datelor emise de biroul de statistica din Praga. Rata anuala a fost in conformitate cu estimarea analistilor si a depasit-o pe cea de 6,7% a bancii centrale.
Inflatia a depasit si limita superioara a bancii centrale, de 4% pentru o perioada de sapte luni, pe fondul cresterii preturilor la combustibil si alimente si cresterii taxelor indirecte. Banca centrala se asteapta la o scadere a inflatiei pana la tinta de 3% la inceputul anului viitor, fara a fi nevoie de o majorare aditionala a ratei dobanzii de referinta, in timp ce economistii estimeaza ca inflatia va ramane crescuta in conditiile scumpirii petrolului si cresterii salariilor.
Pretul combustibilului a crescut cu 3,9% din luna aprilie, reflectand avansul de 16% al costurilor petrolului la nivel mondial in luna mai. Pretul alimentelor, care reprezinta a cincea parte din cosul zilnic al consumatorilor, a crescut cu 0,7% din luna aprilie si cu 10,6% comparativ cu aceeasi perioada a anului anterior.
"Pe termen lung, ne asteptam ca inflatia sa devina o problema in Cehia. Banca centrala va majora rata dobanzii cheie inca o data, cu 25 de puncte de baza, si exista in continuare un risc de crestere", a spus economistul Goldman Sachs, Istvan Zsoldos.
Salariile au avut o rata anuala de crestere de 10,4% in primul trimestru, pana la 22.531 de coroane cehesti (912 euro), cea mai mare apreciere a ultimilor noua ani, conform unui raport emis de biroul de statistica pe data de 2 iunie. Chiar si ajustata in functie de ritmul rapid de crestere al inflatiei, cresterea salariilor s-a accelerat de la 1,7% pana la 2,8% in ultimul trimestru al anului trecut.
Banca centrala mizeaza pe scaderea cererii domestice si straine si la aprecierea coroanei pentru a reduce inflatia. Rata dobanzii de referinta din Cehia este cea mai scazuta din intreaga Uniune Europeana, situandu-se la nivelul de 3,75%, dar estimarile bancii sugereaza o reducere a ei in cursul acestui an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO