Business Internaţional

Investitorii de pe Wall Street văd luminiţa de la capătul Greciei, dar tensiunile continuă în privinţa reducerii datoriilor

Autor: Vlad Popescu

28.09.2011, 11:08 687

Bursa de la New York a închis marţi în urcare pentru cea de-a treia şedinţă consecutiv, datorită speranţelor că liderii europeni vor ajunge la o soluţie de consolidare a Fondului de Stabuilitate al zonei euro şi vor rezolva criza datoriilor de stat, transmite Reuters.

Indicele Dow Jones Industrial Average a închis în urcare cu 1,33%, iar Standard & Poor's 500 a avansat cu 1,07%, în timp ce Nasdaq Composite a câştigat 1,2%.

Acţiunile americane au închis însă sub maximele şedinţei, după ce Financial Times a scris, citând surse oficiale europene, că au apărut divergenţe la vârful zonei euro privind pierderile acceptate de creditorii privaţi ai Greciei în cadrul celui de-al doilea acord de finanţare externă destinat salvării statului elen, încheiat în iulie.

Soluţionarea crizei datoriilor de stat din zona euro ar reduce presiunile exercitate de pieţe asupra sistemului bancar şi ar elimina unul dintre factorii de risc din economia globală.

Speranţele tot mai mari pentru un acord la vârful UE pe măsurile anticriză au determinat creşterea indicelui S&P 500 cu peste 4% în ultimele trei şedinţe, cea mai bună evoluţie de la mijlocul lunii august.

Deşi oficialii europeni au luat în calcul mai multe variante de consolidare a fondului de stabilitate şi recapitalizare a băncilor, convenirea unei soluţii este încă împiedicată de numeroase obstacole politice.

Consilierii economici ai guvernelor din Germania şi Franţa au cerut joi într-un articol ca datoriile Greciei către creditorii privaţi să fie reduse cu 50%, iar băncile cu o expunere ridicată pe statul elen să fie sprijinite.

Volatilitatea ar putea rămâne la niveluri ridicate, investitorii reacţionând la toate ştirile şi evenimentele, pozitive sau negative, care privesc situaţia din Grecia şi din zona euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO