Business Internaţional

LNM s-a inscris in cursa pentru Dunaferr

09.12.2003, 00:00 32



Autoritatea pentru privatizare din Ungaria urma sa primeasca ieri ofertele finale pentru pachetul de 80% din combinatul siderurgic Dunaferr, una dintre cele mai mari companii ungare aflate inca in proprietatea statului.



Grupul LNM al omului de afaceri Laskmi Mittall, ce detine in Romania combinatul Sidex Galati, precum si compania rusa Severstal par sa fie principalii rivali in lupta pentru incheierea unui acord in valoare de cel putin 800 milioane de dolari, inclusiv sub forma de datorii.



Printre ceilalti ofertanti se numara compania braziliana Companhia Siderurgica Nacional si un consortiu condus de Donbass Industrial Union din Ucraina. Castigatorul va fi cunoscut inainte de Craciun.



Pe langa oportunitatea de a spori rezervele statului, oficialii ungari incearca sa evite posibilele consecinte de ordin politic ale inchiderii acestei fabrici. Dunaferr si furnizorii sai domina piata locurilor de munca din Dunaujvaros, localitate aflata la 50 de km de Budapesta.



Pe langa pretul de baza pe care-l va plati pentru fabrica, pret ce s-ar putea dovedi destul de mic in cele din urma, castigatorului cursei pentru Dunaferr i se va cere sa efectueze o infuzie de capital in valoare de 60 de milioane de dolari in fabrica si sa se angajeze ca va efectua investitii in valoare de 292 milioane de dolari in decursul urmatorilor cinci ani, asumandu-si in acelasi timp datorii restante de aproximativ 450 milioane de dolari.



Sindicate reprezentandu-i pe cei aproape 9.000 de muncitori ai fabricii Dunaferr vor participa la procesul de evaluare a ofertelor dupa intruniri separate cu fiecare dintre ofertanti. Acestea vor obtine probabil unele concesii cu privire la pastrarea unor locuri de munca.



In anul 2002, Dunaferr a raportat pierderi de 36.000 de dolari pe fondul unor vanzari nete de 589 milioane de dolari. Situatia s-ar putea imbunatati in acest an.



In ciuda datoriilor si marimii sale modeste compania ungara a atras atentia investitorilor datorita cererii din ce in ce mai mari de otel de calitate superioara din Europa centrala. catalina.apostoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO