Business Internaţional

Marile companii tin partea OMC in privinta reducerii subventiilor agricole

27.07.2004, 00:00 35

Companiile Unilever si Mars Inc. se numara printre grupurile care fac lobby pentru aprobarea diminuarii subventiilor agricole, fapt care, sustin ele, va da un avant vanzarilor in tarile in curs de dezvoltare prin scaderea preturilor platite de consumatori, relateaza Bloomberg.
Intre 27 si 30 iulie se vor intalni, la Geneva, ministri din cele 147 tari membre ale Organizatiei Mondiale a Comertului, pentru a parafa un acord care, potrivit Bancii Mondiale, ar putea aduce economiei globale 500 miliarde dolari anual. 140 de milioane de oameni (8% din populatia planetei) ar scapa astfel de saracie, iar veniturile anuale ale tarilor in curs de dezvoltare ar creste cu 350 miliarde dolari pana in 2015, estimeaza institutia financiara.
"Multe tari in curs de dezvoltare vor putea sa produca si sa exporte mai mult, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra cresterii economice in aceste tari", a declarat Willem Jan Laan, economist specializat in sectorul agricol de la Unilever. "Asta ne va ajuta si pe noi, pentru ca astfel consumatorii de pe aceste piete vor putea sa ne cumpere produsele intr-o masura mai mare", a explicat el.
Tarile industrializate ca SUA, statele Uniunii Europene si Japonia, care, potrivit estimarilor Bancii Mondiale, ar castiga circa 170 miliarde dolari pe an in urma unui eventual acord, au de ales intre mentinerea protectiei de care beneficiaza agricultorii si impulsionarea comertului mondial.
SUA, UE si Japonia aloca anual aproximativ 184 miliarde dolari pentru subventii de export si alte forme de ajutor pentru producatorii de zahar, bumbac, orez, carne de vaca, lactate si grau, sustine Banca Mondiala. Subventiile, pe care OMC incearca sa le interzica, incurajeaza supraproductia si limiteaza accesul tarilor mai sarace, care ar putea fi mai competitive, la unele produse.
"Miza este mare pentru noi toti", este de parere Richard Mills, purtator de cuvant al lui Robert Zoellick, reprezentantul american pe probleme de comert. Obtinerea unanimitatii in 147 de tari este "o sarcina grea. Suntem realisti".
OMC a redactat, la 16 iulie, o schita a acestui acord care prevede renuntarea la toate subventiile de export "pana la o data credibila" si initierea discutiilor privind anularea "elementului distorsionant reprezentat de creditele pentru export si de garantiile pentru credite de export prin reducerea perioadei de rambursare" la 180 de zile.
Ministrul agriculturii din Japonia, Yoshiyuki Kamei, a declarat ca priveste cu optimism incheierea unui acord. Comisarul european responsabil cu comertul, Pascal Lamy, a afirmat ca "politicile sunt destul de convergente", dar a avertizat ca "problema se ascunde in detalii".
"Toata lumea va pierde" in cazul in care discutiile esueaza, a declarat Leon Brittan, vice-presedinte al UBS Ltd, fost comisar european pe probleme de comert intre 1993 si 1999. "Si SUA si UE ar pierde. Daca nu se ajunge la un acord, va fi vorba de o amanare pe o perioada indelungata", a adaugat el.
OMC face deja presiuni asupra SUA si UE pentru eliminarea ajutoarelor acordate producatorilor agricoli. Organizatia a decis, de exemplu, ca subventiile acordate de administratia americana pentru producatorii de bumbac, in valoare de 3 miliarde dolari, incalca regulile comerciale. Guvernul american a facut apel.
Fara subventiile de export, productia americana de bumbac ar fi inregistrat o scadere de aproape 30%, iar pretul bumbacului a crescut cu peste 12%, se arata intr-un studiu realizat pentru guvernul brazilian, care a adus cazul in fata OMC.
Brazilia, Australia si Tailanda au cerut OMC sa decida daca subventiile pentru zahar acordate de UE, in valoare de 1,8 miliarde dolari anual, sunt legale. Brazilia, cel mai mare producator de zahar din lume, se asteapta sa beneficieze de pe urma deciziei Comisiei Europene din aceasta luna, prin reducerea preturilor garantate pentru fermierii europeni cu o treime si diminuarea exporturilor si a productiei. De asemenea, companiile din industria alimentara, care au nevoie de zahar in procesul de productie, ar beneficia de urma preturilor mai scazute.
Unele tari industrializate opun rezistenta propunerilor inaintate de OMC, vizand renuntarea la subventiile pentru export. Presedintele francez Jacques Chirac a calificat planul organizatiei "profund dezechilibrat, in detrimentul intereselor Uniunii Europene" si a solicitat modificari "substantiale" ale textului. Franta este pricipala beneficiara a subventiilor agricole acordate de UE.
Un grup de 10 tari net importatoare de produse alimentare, printre care Japonia, Israel, Coreea de Sud, Norvegia, Taiwan si Elvetia, au obiectat de asemenea la propunerea OMC. Blocul, ai carui agricultori se bazeaza pe subventii, urmareste mentinerea tarifelor vamale de import in agricultura.
In eventualitatea in care nu se ajunge la un acord in iulie, eforturile de a renunta la barierele comerciale ar putea tergiversa ani de zile, a afirmat directorul general al OMC, Supachai Panitchpadki.
Tarile sarace, mai ales tarile africane de la sud de desertul Sahara, au cel mai mult de castigat de pe urma unui pact global menit sa impulsioneze dezvoltarea. Banca Mondiala estimeaza cresterea exporturilor din tarile in curs de dezvoltare cu 20%, adica cu 540 miliarde dolari. Comertul agricol ar inregistra o crestere de 32%, iar tarile sarace ar putea exporta mai multe textile, articole vestimentare si incaltaminte. ioana.leaua@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO