Business Internaţional

Nasdaq merge dupa Strauss: barca pe valuri

09.04.2001, 00:00 11



Chiar daca, pe ansamblu, se afla intrr-o scadere accentuata, indicele compozit Nasdaq stabileste noi recorduri de crestere.

Noua dintre cele mai mari zece cresteri ale valorii indicelui, intre care se include si cea de aproape 9% de joia trecuta, s-au produs in ultimele douasprezece luni, in care indicele practic s-a injumatatit.

Investitorii nu sunt insa foarte avantajati de aceste evolutii, declara Pip Coburn, liderul departamentului de investitii in sectorul tehnologic la UBS Warburg LLC.

aedinta de joi "a fost una norocoasa, dar 9 procente nu mai reprezinta ceea ce era odata. 9% din valoarea unor actiuni, care au pierdut 80% din valoarea intr-un an, nu inseamna foarte mult", a adaugat Coburn.

Intr-adevar, cu toata cresterea de joi, pe ansamblul saptamanii, indicele Nasdaq a pierdut 6,5%, in timp ce Dow Jones a coborat cu aproape un procent.

In acest an, indicele compozit al pietei extrabursiere a scazut in 9 din cele 10 saptamani, pierzand peste 38% - aproape la fel de mult cat a pierdut intreg anul trecut (cel mai slab an din istoria de 30 de ani a Nasdaq).

Cu toate acestea, optimismul nu piere pe Wall Street, in conditiile in care unii investitori considera ca declinul se apropie de sfarsit.

"Sunt sanse mari ca ceea ce se observa in acest moment sa fie punctul minim al pietei de capital din Statele Unite", afirma Larry Smith, seful operatiunilor la Credit Suisse Asset Management.

El crede ca volumul mare al tranzactiilor din ultimele sedinte reprezinta un semn ca investitorii incep sa puna la bataie fondurile pe care le-au acumulat in urma scaderilor incepute la sfarsitul anului trecut.

Principalul motiv care a determinat continuarea cresterii de joi si in ultima sedinta a saptamanii trecute a fost raportul privind rata somajului din luna martie.

Aceasta s-a ridicat la 4,3%, cel mai ridicat nivel din iunie 1999, in conditiile in care numarul de angajati in afara sectorului agricol a scazut cu 86.000 luna trecuta, desi economistii se asteptau la o crestere cu aproape 60.000.

Statisticile referitoare la somaj au condus la deprecierea dolarului in raport cu moneda unica europeana. Euro a inchis la Londra la 0,901$, dar analistii considera ca moneda americana a scapat ieftin.

"Faptul ca euro a castigat atat de putin, nu inseamna ca aprecierea se apropie de sfarsit, cu conditia ca Banca Centrala Europeana sa modifice dobanzile", a apreciat Simon Hailey, analist la IDEAglobal.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO