Business Internaţional

Numeroase companii cipriote sunt blocate din cauza închiderii băncilor

Numeroase companii cipriote sunt blocate din cauza închiderii băncilor

Autor: Anca Dumitrescu

26.03.2013, 19:10 291

Potrivit Camerei cipriote de comerţ, "numeroase întreprinderi sunt împinse în faliment" de închiderea prelungită a băncilor şi de limitarea circulaţiei capitalului prevăzută la redeschiderea instituţiilor financiare, pentru evitarea unor ieşiri masive.

"Operaţiunile cu restul lumii sunt blocate", a spus Marios Tsiakkis, secretarul general al Camerei de Comerţ, el subliniind importanţa importurilor pentru mica insulă, care cumpără din străinătate carburanţi şi produse alimentare.

Parlamentul cipriot a aprobat vineri, în cadrul planului european de salvare a ţării, restricţiile asupra fluxului de capital, dar detaliile nu sunt cunoscute.

"Am un transport de legume care soseşte joi în port şi trebuie să găsesc 7.000 de euro pentru a le recupera", a spus Andreas Agrotis, directorul celei mai mari companii de import-export de legume şi fructe din Cipru, Amalthis.

El a subliniat că alimentele vor fi blocate până va găsi lichidităţi, întrucât vămile şi companiile maritime, precum şi un număr tot mai mare de furnizori cer plata în numerar.

Importatorul de medicamente şi cosmetice Papellinas are aceleaşi îngrijorări.

"Afacerea ne merge foarte bine, dar trebuie să ştim care vor fi restricţiile impuse plăţilor către străinătate", a subliniat Andreas Adamides, director financiar al companiei.

De asemenea, Athienitis, un supermarket cu preţuri ieftine din Nicosia, a cerut începând de joi clienţilor să facă plăţile în numerar.

Numeroşi clienţi corporatişti ai Laiki şi Bank of Cyprus, cele mai mari două bănci din Cipru, vor suferi pierderi importante din cauza planului de salvare a ţării.

"Este o condamnare la moarte pentru numeroase firme, în special pentru cele mici. Unele vor da faliment, iar altele îşi vor restrânge drastic activităţile", a explicat un profesor de la Universitatea din Cipru.

El a arătat că măsurile de restructurare a băncilor vor afecta şi fondurile pentru cercetare ale Universităţii, finanţate de Uniunea Europeană.

Primăria Nicosiei, ale cărei fonduri sunt păstrate în mare parte la băncile Laiki şi Bank of Ciprus, a avertizat la rândul ei că taxarea conturilor sale va afecta financiar oraşul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO