Business Internaţional

Polonia va reduce transferurile către pensiile private

Autor: Catalina Apostoiu

02.01.2011, 23:35 21

Guvernul polonez intenţionează să reducă transferurile cătrefondurile private de pensii în încercarea de a-şi consolidafinanţele publice, însă unii observatori avertizează că pentrucâştiguri fiscale reduse decizia pune în pericol stabilitateapieţei financiare, potrivit The Wall Street Journal.

Primul-ministru polonez Donald Tusk a declarat că guvernul ţăriiva reduce sumele transferate din contribuţiile polonezilor de la7,3% din salariul brut la 2,3% începând cu luna aprilie a acestuian dacă propunerea acestuia va fi acceptată de către parlament.

Începând cu anul 2017, 3,5% din salariile brute vor fi viratecătre fondurile private de pensii, restul urmând să intre înadministrarea sistemului de stat. Guvernul nu va introduceobligaţiuni emise numai către fondurile private de pensii aşa cumintenţionase anterior, a mai declarat primul-ministru polonez.

"Obiectivul este reducerea deficitelor guvernamentale generale,nimic mai mult", a declarat Michal Dybula, economist în cadrul BNPParibas din Varşovia.

Totuşi, este posibil ca efectele să nu fie pe atât despectaculoase pe cât se aşteaptă guvernul, a adăugat analistul,estimând economii de aproximativ 1,1% din Produsul Intern Brut alPoloniei.

În schimb, transferurile mai scăzute către fondurile de pensii,ale căror investiţii au jucat un rol important pentru bursa dinVarşovia, precum şi pentru piaţa obligaţiunilor, ar putea însemnaintrări în creştere de fonduri speculative şi prin urmare onesiguranţă sporită, potrivit lui Dybula.

Decizia este menită să reducă deficitul guvernamental laaproximativ 6% din PIB de la aproximativ 8%, nivel estimat pe 2010,a adăugat Dybula.

Polonia trebuie să aibă un deficit scăzut pentru a deveni partedin zona euro, iar deşi Tusk a declarat din nou că vrea ca ţara sasă fie pregătită în acest sens "cât mai curând posibil", acesta nua putut preciza un moment exact în care ţara sa va adera la zonaeuro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO