Business Internaţional

Premierul grec şi-a remaniat Guvernul

Autor: Ioana Bojan

17.06.2011, 13:24 185

Premierul grec, GeorgesPapandreou, l-a numit vineri pe Evangelos Venizelos în postul deministru al Finanţelor, în locul lui Georges Papaconstantinou, caredevine ministru al Mediului, a anunţat un purtător de cuvânt alGuvernului, citat de AFP.

Venizelos, în vârstă de 54 de ani,care a fost de asemenea numit vicepreşedinte alături de actualulvicepreşedinte Theodoros Pangalos, va trebui să se ocupe derezolvarea crizei financiare şi sociale din Grecia şi să negociezecu creditorii ţării. El era până în prezent ministru alApărării.

Plecarea lui Papaconstantinou dinpostul său era aşteptată. Deşi apreciat în străinătate, el eracriticat de oficiali ai partidului socialist aflat la putere,pentru că le-a impus austeritatea grecilor, pentru a obţine unajutor financiar de la Uniunea Europeană şi Fondul MonetarInternaţional.

Noul ministru al AfacerilorExterne este Stravos Lambrinidis, în vârstă de 49 de ani, care afost şeful grupului parlamentar socialist grec în ParlamentulEuropean şi un apropiat al lui Papandreou.

Un alt apropiat al lui Papandreou,Panos Beglitis, până în prezent secretar de stat la MinisterulApărării, devine ministru al Apărării.

Confruntat cu presiunilecontradictorii ale creditorilor ţării şi ale cetăţenilor, precum şicu refuzul principalului partid de opoziţie de dreapta de a formaun Guvern de uniune naţională, premierul a anunţat miercuri searacă va proceda la o remaniere ministerială şi că va cere apoiîncrederea Parlamentului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO