Business Internaţional

Pretul petrolului afecteaza profiturile companiilor aeriene

06.06.2006, 00:00 7

Pierderile companiilor aeriene din intreaga lume ar putea ajunge la 3 miliarde de dolari (2,34 mld. euro) in 2006, mai mari cu 36% decat estimarile din martie, deoarece cresterea preturilor la combustibil a depasit beneficiile cresterii economice si a preturilor mai mari la bilete.

Asociatia Internationala a Transportului Aerian (IATA), ai carei 261 de membri reprezinta 94% din traficul aerian programat, estimase in martie o pierdere de 2,2 miliarde de dolari (1,7 mld. euro), relateaza Bloomberg.

"Punctul cheie este petrolul", a declarat Giovanni Bisignani, directorul executiv al IATA. "Preturile depasesc castigurile obtinute prin eficientizare, diminuandu-ne profitul".

La un loc, membrii grupului nu au mai inregistrat profit din 2000, cand au castigat 3,7 mld. dolari (2,8 mld. euro). Companiile aeriene au pierdut 43,6 mld. dolari (34 mld. euro) intre 2001 si 2005, au declarat oficialii IATA. IATA estimeaza o pierdere a companiilor aeriene nord-americane de 5,2 mld. dolari (4 mld. euro) in 2006. Companiile europene probabil vor inregistra castiguri de 1,3 mld. dolari (1 mld. euro), in timp ce transportatorii aerieni din Asia sunt creditati cu un castig eventual de 1,7 mld. dolari (1,3 mld. euro).

"Este uimitor ca estimarea noastra nu este mai rea de atat", a declarat Brian Pearce, economist sef-al grupului cu sediul in Montreal. Costul total al combustibililor pentru companiile aeriene din intreaga lume s-a dublat intre 2001 si 2005, ajungand la 91 mld. dolari (71 mld. euro). IATA estimeaza acum costuri de 112 mld. dolari (87 mld. euro) in 2006.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO