Business Internaţional

S-a intrat in "acul de par": in Formula 1 se schimba proprietarii si cresc asteptarile

01.12.2005, 14:59 28

Bernie Ecclestone si-a vandut participatia in circuitul de Formula 1, dar stabilitatea competitiei nu este inca garantata.

La sfarsitul saptamanii trecute, Bernie Ecclestone, parintele Formulei 1, impreuna cu banca BayernLb au anuntat ca si-au vandut participatiile catre grupul de investitii CVC. Acesta detine astfel 75% din F1. Suma de achizitie a pachetului nu a fost inca data publicitatii, scrie BBC.

Pachetul total de actiuni se impartea astfel: 50% din actiuni erau detinute de BayernLb, 25% de bancile americane JP Morgan si Lehman Brothers, iar restul era in posesia firmei Bambino, firma condusa de familia Ecclestone.

Cele trei banci au devenit actionare Formula 1 in urma caderii marelui concern media german Kirsch si a imposibilitatii acestuia de a-si plati datoriile catre cele trei banci creditoare. Suma totala a imprumutului a fost de 1,36 miliarde de euro. SLEC, societatea care gestioneaza drepturile comerciale asupra Campionatului Mondial de Formula 1, este astfel sub controlul CVC, grup de investitii ce a preluat pachetul de actiuni prin intermediul firmei Alpha Prema, la care este actionar principal. SLEC face parte din Formula One Group, compania ce administreaza tot ceea ce inseamna derularea Formulei 1.

In ciuda acestor modificari situatia ramane totusi destul de tensionata. Felul in care Bernie Ecclestone a condus competitia supranumita "Marele Circ" a fost vehement contestat. Cele trei banci actionare s-au plans de nenumarate ori ca desi detineau majoritatea, nu reuseau sa isi impuna punctul de vedere in fata celor 25% de actiuni ale lui Bernie. Pe de alta parte, echipele componente ale Formulei 1 au considerat prea mic procentul de 25% ce le revenea din veniturile totale realizate de SLEC. Aceasta suma urma sa fie impartita intre cele 10 echipe competitoare.

Mai mult, pe langa declaratiile de presa in care solicitau o cota parte mai mare din profit si o mai mare transparenta in managementul fondurilor, cinci echipe (Honda, Renault, BMW, Toyota si Daimler Chrysler) au anuntat ca daca situatia va ramane la fel, in 2008 vor organiza separat o alta competitie de acest gen. Contractul cu SLEC (intelegerea Concorde) a fost semnat de acestea inclusiv pentru sezonul 2007, an in care va expira. Pentru unii specialisti, achizitia realizata de CVC pare sa nu fie decat o manevra de evitare a unei competitii paralele. Ei suspecteaza faptul ca, desi a vandut actiunile, Bernie va ramane in continuare CEO al Formula 1 Group si ca, in acelasi timp, va primi si o cota parte din actiunile Alpha Prema, aceeasi firma ce i le-a cumparat. Implicarea lui nu se opreste aici. Va avea acces decizional si datorita actiunilor detinute de Bambino si de Formula One Management. Ambele companii apartin familiei Ecclestone si sunt actionare Alpha Prema.

Declaratiile oficiale sunt insa destul de optimiste. "Suntem multumiti de acest acord: viziunea CVC si strategiile pe termen lung ne vor permite sa aducem stabilitate echipelor din Formula 1, partenerilor si constructorilor", a declarat celebrul promotor. "CVC vrea sa permita Formulei 1 sa inregistreze noi succese si sa ramana in fruntea sportului automobilistic", a declarat, de asemenea, Donald Mackenzie, reprezentant CVC. Din consiliul director vor face parte Bernie, CEO si reprezentant Bambino, Gerhard Gribkowsky, presedinte al SLEC si director al BayernLb si Donald Mackenzie, reprezentant CVC.

Afacerea Formula 1 este deosebit de profitabila. Anual se inregistreaza venituri de peste 800 de milioane de euro, provenite din drepturi de televizare si sponsorizari de circuit. Bernie a reusit intr-adevar sa transforme competitia intr-o afacere foarte buna. Care este cheia succesului? In cadrul unui interviu acordat de el revistei Emagazine in 2003, Bernie a fost intrebat care este cheia succesului sau. "Nu stiu. Nici macar bucatarul-sef al unui restaurant de trei stele nu va sti sa va raspunda. Asta pentru ca sucesul nu depinde de un singur factor, de un ingredient secret", a raspuns acesta. "El este suma mai multor detalii si actiuni. Experienta si determinare, de exemplu. Sunt, de asemenea, de multa vreme in bransa. Asta inseamna ca sunt respectat si considerat a fi de incredere, alti factori ai succesului", a mai precizat el.

De 25 de ani numele de Ecclestone este asociat cu Formula 1, perioada in care tehnica a evoluat exponential, ducand o data cu ea masinile din circuit la viteze si performante ametitoare. La fel de ametitoare raman si sumele vehiculate.

"Banii nu inseamna nimic pentru mine. Sunt doar o unitate de masura a succesului. Banii ii castig mai ales pentru echipe. Cu cat mai multi bani obtin pentru echipe, cu atat mai bune vor fi cursele. De asta sunt eu interesat. Nu am fost niciodata motivat de dorinta de a fi bogat", declara Ecclestone in acelasi interviu. Bernie se claseaza intre primii zece in topul celor mai bogati cetateni ai Marii Britanii, averea sa fiind estimata la suma de 3,51 miliarde de euro (cifra de referinta pentru 2003). Numai suma primita de la CVC in urma tranzactiei a fost evaluata neoficial la circa un miliard de euro.

Bernie a caracterizat prezenta Bambino in cadrul Alpha Prema drept o reinvestitie, in timp ce dorinta echipelor de a primi 75% din veniturile drepturilor de televizare a fost considerata ca nefondata.

Echipele semneaza contracte individuale de sponsorizare, ceea ce inseamna ca oricum incaseaza sume mari de bani de pe urma curselor, nefiind astfel necesar sa li se mareasca procentul obtinut din drepturile de televizare.

CVC, pe de alta parte, are o imagine cat se poate de clara. Este un grup independent de investitori ce s-a fondat in 1981, grup ce a achizitionat de-a lungul anilor 220 de companii in Europa (la o valoare totala de peste 61,9 miliarde de euro), extinzandu-se din 1991 si in zona Asiei si a Pacificului. CVC detine o retea europeana de 12 reprezentante, fiind astfel cel mai longeviv si mai bine reprezentat grup privat de investitii din Europa. Portofoliul european curent contine 38 de companii, achizitionate pentru o suma totala de 32,2 miliarde de euro. Din 1991 si pana in prezent, CVC Asia Pacific a achizitionat 17 companii, pentru o suma totala de peste 4,2 miliarde de euro, cu o cifra de afaceri de aproximativ 7,4 miliarde de euro si un numar de angajati ce depaseste 46.500 de oameni. CVC are de asemenea si un background sportiv destul de impresionant. In 2002, prin intermediul unei companii subsidiare, Dorna, CVC a cumparat Campionatul Mondial de Motociclism clasa 500 cc si a creat noul brand MotoGP. Schimbarea de imagine a transformat fostul CMM intr-o competitie deosebit de profitabila.

Grupul a inceput deja negocierile cu bancile americane JP Morgan si Lehman Brothers, in vederea achizitionarii pachetului de 25% din Formula One Group detinut de acestea.

Pachetul de 75% din posesia celor trei banci a fost considerat de Bernie drept un punct nevralgic al FOG, compania ce conducea aceasta competitie.

De altfel, el a declarat de curand ca bancile voiau sa iasa din afacere si ca nu doreau acest business pe termen lung. "Ele nu au avut ce cauta aici de la bun inceput. In ultimul timp am primit mai multe oferte, dar cea lansata de CVC parea cea mai potrivita. Nimic nu se va schimba in afara actionarilor", a declarat el. Unii analisti economici sunt de acord cu faptul ca vanzarea de catre cele trei banci a pachetului de actiuni reprezinta un semn de revenire a pietei, in urma colapsului suferit de concernul german Kirsch.

Echipele de Formula 1 si-au exprimat deja disponibilitatea catre un dialog cat mai productiv cu noul partener, mentionand, totusi, ca pregatirile pentru o competitie paralela sunt deja in curs de desfasurare.

Daca Marele Circ si-a schimbat sau nu actorul principal, vom afla mai tarziu, insa daca ar fi sa il credem pe Bernie, atunci nimeni nu este de neinlocuit. "Nici eu nu sunt. Cum Formula 1 este o afacere prospera, se va descurca si fara mine. Poate ca intr-un mod diferit, cu idei noi. Poate chiar se va descurca mai bine", a spus acesta in cadrul interviului acordat Emagazine in 2003.

Cine e Bernie Ecclestone



@ oct. 1930 - se naste la Ipswich

@ 1946 - incepe comercializarea de motociclete si cariera de pilot de Formula 3

@ 1951 - cariera de pilot se incheie in urma unui accident suferit pe circuitul de la Brands Hatch

@ 1972 - cumpara echipa de Formula 1 Brabham si infiinteaza FOCA (Asociatia Constructorilor din Formula 1)

@ 1978 - ca presedinte FOCA negociaza contractele de televizare a curselor

@ 1999 - a fost supus unei operatii pe cord; vinde 75% din actiunile SLEC concernului media Kirsch

@ 2003 - urca pe pozitia treia in topul celor mai bogati oameni din Marea Britanie

cu o avere de 3,51 miliarde de euro

@ 2004 - este dat in judecata de cele trei banci actionare SLEC care obtin astfel controlul asupra companiei

@ noiembrie 2005 - CVC cumpara pachetul de 25% detinut de Bernie si devine actionar majoritar al Formulei 1

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO