Business Internaţional

"Shortarea" euro a devenit o modă. Pariurile speculative pe deprecierea monedei unice au atins niveluri istorice

"Shortarea" euro a devenit o modă. Pariurile speculative pe deprecierea monedei unice au atins niveluri istorice

Autor: Adrian Cojocar

08.01.2012, 17:49 950

Speculatorii de pe pieţele internaţionale continuă să parieze tot mai mulţi bani pe căderea monedei unice europene (euro), diferenţa între numărul de contracte care pariază pe aprecierea euro în raport cu dolarul şi cele care pariază pe deprecierea euro în raport cu moneda americană atingând un nivel negativ record, de circa 156.000 de poziţii, arată ultimele date emise de Commitment of Traders (COT).

Moneda euro s-a depreciat faţă de dolar consecutiv pentru cea de-a cincea săptămână care s-a încheiat pe 8 ianuarie, reprezentând cel mai mare număr de săptămâni de corecţii din ultimii doi ani, potrivit Bloomberg.

Acest lucru vine pe fondul temerilor investitorilor cu privire la criza datoriilor suverane din zona euro în contrast cu îmbunătăţirea datelor care vin de pe continentul american.

Poziţiile speculative pe deprecierea monedei unice au urcat puternic şi în perioada aprilie - mai din 2010 când s-a pus pentru prima dată problema ca Grecia să intre în incapacitate de plată. Atunci diferenţa netă negativă de poziţii pe paritatea euro/dolar a urcat la circa 100.000.

Spre comparaţie, în anul 2008, la căderea băncii de investiţii americane Lehman Brothers care a declanşat o recesiune pe întreg mapamondul, numărul de poziţii nete care pariau pe căderea euro nu a atins nici 50.000.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO